OPINII Cum va arăta PIB-ul din 2018? E nevoie de noi motoare de creştere

Faptul că economia a urcat cu 7% în primele 9 luni din acest an a surprins pe mulţi, mai ales că avem deja un cor al bocitoarelor în formare care privesc mai mult spre dezechilibrele acumulate (vezi deficit de cont curent, evoluţia dobânzilor în lei sau oscilaţiile cursului de schimb).

Cele 7 procente câştigate de PIB sunt meritul exclusiv al consumului, pentru că investiţiile publice au lipsit, iar la atragerea de fonduri europene abia începem să recuperăm întârzierile. Creşterea salariului mediu net cu 12% între august 2016 şi august 2017 în paralel cu o creştere a pensiei medii de asigurări sociale de stat cu 14% trebuia să se vadă mai ales în consum, iar contribuţia unui an agricol bun a desăvârşit poza frumoasă a PIB-ului la 9 luni. Ce urmează însă?

E greu de presupus că se vor mai găsi resurse comparabile cu cele din acest an pentru o nouă majorare a salariilor la stat şi creşteri la fel de generoase pentru pensionari; simultan, trendul de creştere a dobânzilor şi cursul euro mai mare taie elanul consumului - e greu să cheltui la fel de entuziast când îţi creşte rata la bancă, iar preţurile în hipermarketuri sunt mai mari. Guvernul va trebui să echilibreze în 2018 balanţa între creşterile salariale şi demararea investiţiilor publice pentru a nu avea o evoluţie dezamăgitoare a PIB-ului, mai ales că avem de-a face cu un efect de bază incomod (se pleacă de la valorile mari din acest an). Cel mai la îndemână instrument ar fi chiar Fondul Suveran de Investiţii, care ar trebui să nu moară la categoria eterne speranţe. Atragerea de fonduri europene este cel de al doilea mare motor de creştere a investiţiilor şi rezultatele în acest sens ar trebui să fie net peste cele din 2017, când s-a mai putut invoca "greaua moştenire" tehnocrată.

Care sunt riscurile pentru 2018? Chiar dacă este în creştere, deficitul de cont curent tot va termina anul de trei ori mai mic decât cel din 2007 (atunci am avut 10% din PIB), iar acum avem în plus fondurile europene care să mai umple găurile. Eu n-aş privi prea mult în această direcţie, mai ales dacă economia zonei euro nu dă semne de şifonare serioase. Dacă însă deprecierea leului nu poate lovi ca în 2007, creşterea dobânzilor în lei este mult mai dureroasă acum, când ponderea îndatorării s-a mutat dinspre euro în moneda naţională, mai ales că mulţi au luat credite în preajma unui Robor la minim istoric. E suficient de pildă ca Robor să urce la 5% (o valoare mică dacă ne raportăm la 2007) pentru ca mulţi debitori în lei care au intrat în programul Prima Casă în ultimii doi ani să contemple o rată dublată. Or, cu datorii lunare duble la bancă nu îţi prea mai arde de consum ci strângi bine cureaua. Iar fără aportul consumului, PIB-ul are o problemă serioasă, mai ales că pârghia investiţiilor publice are nevoie de ceva timp pentru a obţine rezultate concrete. Dobânzile mai mari în lei pică greu şi bugetului de stat din perspectiva serviciului datoriei publice. Cum băncile au motive suplimentare să facă nazuri si să pretindă randamente superioare după modificările la Codul Fiscal (şi mă refer aici la optimizările inventive practicate în scopul ascunderii profitului impozabil) statul ar trebui să încerce să disloce o parte semnificativă a economiilor populaţiei remunerate ridicol în prezent prin depozitele bancare la termen. E greu de crezut că randamente cu 30-50% mai mari la titlurile de stat n-ar convinge deponenţii să migreze de la depozite spre certificatele de trezorerie în condiţiile în care se promovează convingător oferta iar combinaţia risc-beneficii rămâne net în defavoarea produselor bancare. Până acum, Guvernele n-au dorit să supere prea tare băncile şi nu le-au concurat pe partea atragerii resurselor de la populaţie; poate e momentul ca acest armistiţiu să se încheie şi statul să se bată cu băncile pentru mobilizarea resurselor financiare ale populaţiei.