OPINII O iarnă grea va pune bomboane pe coliva economiei

În condiţiile în care preţul gazelor a crescut de peste două ori faţă de anul trecut (de la 18 euro/MWh în primul trimestru din acest an, preţul gazelor la bursa din Viena, luat ca reper şi pentru valorile la care se tranzacţionează gazul pe plan intern, a sărit de 45 euro pentru ultimul trimestru), şocul pe care cei care se încălzesc cu centrale pe gaz îl vor simţi la începutul anului viitor va fi maxim. Rămâne de văzut cum se vor descurca cei care stau la bloc şi au încă gigacaloria subvenţionată, dar evoluţiile din ultima vreme din piaţa energiei lasă loc pentru eliminarea sau reducerea drastică a subvenţiilor şi în acest caz (Bucureştiul are printre cele mai mari subvenţii din ţară la încălzire).

Perspectiva de a retrăi glorioşii ani ai comunismului, îmbrăcând o haină mai groasă pentru a ne permite să micşorăm cât se poate nivelul repartitoarelor de căldură este foarte apropiată şi doar manifestarea agresivă a încălzirii globale şi în această iarnă ar mai îndulci lucrurile.

Este o evoluţie a preţurilor care are o componentă speculativă evidentă (preţul certificatelor de carbon a continuat să urce, iar tendinţa a fost copiată de preţul energiei), dar şi una justificată de tot soiul de stategii verzi care elimina brusc energia accesibilă din surse mai poluante (cărbunele), fără ca statele să fi avut vreme să se orienteze spre dezvoltarea unor capacităţi de producţie noi, mai puţin poluante.

Prima măsură pe care autorităţile locale o vor lua ar fi să adopte pe repede înainte o lege a consumatorului vulnerabil prin care să facă mai suportabile facturile celor cu venituri mici. Ca de fiecare dată, astfel de legi doar îndulcesc pastila creşterilor de preţuri şi doar o mică parte dintre cei aflaţi sub venitul mediu vor beneficia efectiv de ajutoare semnificative. Firesc ar fi ca sursele de venituri pentru a susţine aplicarea legii să fie compusă şi din profiturile excepţionale ale producătorilor de energie curată, care câştigă fantastic în aceste vremuri şi nu la toţi statul este acţionar majoritar astfel încât să primească sub formă de dividende o parte din acest profit.

Soluţia pe termen mediu este, însă, în altă parte, la autorităţile responsabile cu politică monetară, o creştere a dobânzilor fie şi cu 1-2 procente având darul să mai sperie banii speculativi care presează în această perioadă asupra preţurilor la bursele de mărfuri.

Sigur, ne putem gândi că o explozie a preţurilor va ajusta automat cererea şi că producătorii vor fi nevoiţi să le mai scadă numai că nimeni nu produce, de pildă, certificate de carbon. De altfel, mai devreme sau mai târziu, energia scumpă va duce la scumpiri în lanţ şi majorarea dobânzilor va fi inevitabilă în lupta împotriva inflaţiei, dar urgentarea acestei măsuri ar reduce mai repede povara facturilor la energie pentru mulţi europeni.

România, ca în 2008, se află cât se poate de prost plasată în acest proces. Cu o datorie publică dilatată iresponsabil (în 2007 aveam 13% din PIB datorie!), cu resurse energetice aflate mult mai aproape de epuizare decât în urmă cu 13 ani şi mult mai aproape deci de importuri nete, un ciclu de majorare a dobânzilor va pune o presiune greu de gestionat asupra finanţelor statului, serviciul datoriei fiind mai greu de suportat la acest grad de îndatorare. Şi nu doar statul este supraîndatorat-nivelul creanţelor din economie a ajuns la 430 miliarde lei, potrivit Coface, cel mai ridicat nivel din istorie, de peste 4 ori nivelul din 2008. O înăsprire a politicilor de creditare şi majorarea dobânzilor va duce la falimente în lanţ. Pregătiţi-vă, deci, centurile de siguranţă-tăiaţi investiţiile speculative de pe listă, abţineţi-va de la noi împrumuturi, urgentaţi achitarea celor vechi, ţineţi cu dinţii de actualul job, altul va fi mai greu de obţinut într-un an-doi.