OPINII Terapie pentru atitudinile belicoase pro-război

Recomand oricui care mestecă încântat propaganda militaristă şi analizele "tehnice" de pe linia frontului să vizioneze câteva minute pe zi clipuri cu secvenţe reale ale confruntărilor din Ucraina.

Am văzut aşa ceva pe canalele Telegram şi de atunci mă uit cu alţi ochi la cei care vor să mobilizeze opinia publică, să o pregătească în cazul vreunei încorporări parţiale astfel încât exodul în masă să nu mai fie o opţiune decât când acesta devine imposibil (vezi închiderea graniţelor pentru bărbaţii încorporabili din Ucraina sau, mai recent, mobilizarea din Polonia).

Am văzut un astfel de clip săptămâna trecută, în care ruşii iau cu asalt o poziţie ucraineană într-o pădure. Rusul care poartă casca video dă peste un adăpost cu doi ucraineni pe care îi ia prin surprindere. Le strigă ceva, încearcă să ia arma unuia dintre ei. Moment în care acela, speriat, confuz, dă să tragă înapoi de armă. Celălalt se ridică în picoare, iar rusul, speriat probabil la rândul său, îi seceră cu mitraliera din doi metri.

Ţi se face pielea de găină văzând aşa ceva, cât de uşor se poate lua o viaţă în astfel de momente, una e să te hrăneşti cu rapoarte, analize şi gargară propagandistică, alta să vezi cum războiul ne transformă şi ne abrutizează.

În mod cert niciunul dintre cei trei nu era profesionist, de aici şi ezitările şi reacţiile dincolo de manual, şi nu poţi să nu te gândeşti că în urmă cu câteva luni fiecare era poate un om normal, cu idei, aspiraţii şi proiecte şi o viaţă până la urmă banală.

A fost însă nevoie de o campanie de spălat pe creiere, de pompat ura şi demonizarea adversarului şi de aici până la înrolările obligatorii nu a fost decât un pas.

Ce ar fi făcut cei trei dacă ar fi avut ocazia să vadă în urmă cu câteva luni episodul cu ei în rolurile principale? Ar fi rămas pe loc, cu un aer fatalist, ca ciobanul din Mioriţa, sau ar fi fugit cât de departe i-ar fi dus picioarele sau, dacă era deja prea târziu, ar fi acceptat să fie condamnaţi la închisoare pentru refuzul încorporării?

Pentru a avea nevoie de carne de tun sistemul ne îndoapă cu propagandă (şi pandemia ne demonstrează cât de eficientă e propaganda concentrată chiar şi în vremuri de pace), dar câţi ar fi dispuşi să-i înghită lozincile după prima săptămână pe front? Dar e prea târziu atunci să mai dea înapoi, e luptă sau mori.

Cu ce ne încântă propaganda? Cu apărarea metrilor pătraţi din ţara noastră sfântă, acolo unde sunt îngropaţi moşii şi strămoşii, cu apărarea familiei şi a copiilor care ne asigură viitorul etc. Plus ceva lozinci cu dreptatea şi libertatea şi democraţia.

Legat de teritorii, să ne uităm la un exemplu celebru în ultimii 150 de ani. De la Wikipedia citire, Alsacia-Lorena este un termen care desemnează teritoriul anexat de Imperiul German în urma războiului franco-prusac din 1870-71 şi organizat ca teritoriu cu un statut special în cadrul imperiului, administrat direct de Kaiserul german. Teritoriul a fost atribuit Germaniei prin Tratatul de la Frankfurt şi a fost reocupat de Franţa la sfârşitul Primului război mondial în noiembrie 1918 în urma armistiţiului cu Germania. Prin Tratatul de la Versailles a fost consfinţită încorporarea teritoriului în cadrul Franţei. Teritoriul a fost reanexat de facto de către Germania Nazistă în 1940, dar a revenit sub control francez la sfârşitul războiului.

Câte zeci de mii de ostaşi francezi şi germani au căzut pentru apărarea unui "pământ sfânt" plimbat de mai multe ori între cele două ţări pentru ca în final, oricine din Franţa şi Germania să se poată azi stabili acolo cu căţel şi purcel în cadrul graniţelor UE?

Iar în cazul dreptăţii, libertăţii şi democraţiei, să ne uităm cum a tratat media occidentală ultimele invazii americane în Irak, Libia şi Afganistan, plus bombardarea Serbiei, şi cum tratează acum invazia Rusiei în Ucraina. Libertatea, dreptatea şi democraţia sunt aşa cum le impun marile puteri, nu cum vor căţeii. Iar în ceea ce priveşte familia, poate e mai înţelept să fugi împreună cu ea înainte de declanşarea conflictului decât să aştepţi să o aperi de bombe cu puşca.

Vreau să spun, în final, că viaţa este bunul nostru cel mai de preţ şi de aici ar trebui pornit când ne focalizăm pe ideea de a salva sau apăra ceva.

Teritoriile pleacă şi pot reveni şi, oricum, cum globalizarea avansează, lipsa graniţelor va deveni în timp regula şi nu excepţia.

Iar în ceea ce priveşte libertatea, dreptatea şi democraţia, propagandiştii care le vântură non-stop ar trebui trimişi să le implementeze/apere cu arma în mână pe front şi abia apoi să ne dea lecţii, când au şi experienţa personală a ororilor de acolo.

De altfel slabe şanse, propaganda ne-a demonstrat că poate întoarce imediat armele când interesele materiale sau audienţa o cer fără să rişte nimic personal, vedeţi ce se mai dau de ceasul morţii televiziunile apocalipsei Covid să acuze azi autorităţile de minciună şi de manipularea pe care le-au propagat pe propriile ecrane.