Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, a verificat azi stadiul lucrărilor la Pasajul Basarab. În această etapă se realizează sistemul rutier pe podul hobanat, acesta fiind ultimul pas înainte ca întreg pasajul să intre în testările finale, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.
"În ceea ce priveşte această etapă, după terminarea predalelor, se armează podul şi se toarnă betonul - şi aici vorbim de 20.000 de tone de beton - încep testările astfel încât la sfârşitul lunii martie să avem podul terminat, aşa cum am promis. Avem certitudinea că lucrarea se va termina la termen. În prezent, se lucrează şi la linia de tramvai, sub pod, şi în zona gării Basarab, de fapt se continuă toate lucrările care au fost întrerupte din cauza iernii", a declarat Sorin Oprescu.
Contractul pentru realizarea Pasajului Basarab a fost semnat la data de 10 iulie 2006, cu o durată a execuţiei de 45 de luni şi cu o perioadă de garanţie de 120 de luni. Valoarea totală a contractului este de 160.738.329 euro, cu TVA inclus.
1. 45 luni?
(mesaj trimis de dorin în data de 17.01.2011, 16:05)
45 luni termen de executie pentru un podet de 2.5 km?.....chinezii in acelasi interval de timp au facut 44 km de pod suspendat peste mare cu 6 benzi de circulatie!!! de ce nu le dam oare chinezi lor sa ne construiasca toata infrastructura?....poate asa vom prinde si noi ceva autostrazi...altfel, cred ca nici copii nostri nu vor avea parte de ele!