OTP Fond de Pensii îşi vinde portofoliul de aderenţi către BT Aegon cu un câştig de cel puţin 50%

N.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 martie 2008

OTP Fond de Pensii îşi vinde portofoliul de aderenţi la un preţ cu minimum 50% peste investiţia iniţială estimată la 2-2,5 milioane euro, după ce a bătut palma cu BT Aegon Fond de Pensii în urmă cu o săptămână, au spus, pentru NewsIn, surse din piaţa pensiilor private.

"Acţionarii OTP Fond de Pensii vor avea un profit de cel puţin 50% peste investiţia iniţială, care a fost de aproximativ 2 - 2,5 milioane euro", au menţionat sursele citate de NewsIn.

Potrivit acestora, un participant la fondul administrat de OTP Fond de Pensii a fost evaluat la peste 150 de euro, valoare mai mare de circa trei ori decât costul iniţial din campania de aderare, care a fost în jur de 50 de euro de persoană.

Portofoliul de participanţi al OTP Fond de Pensii urmează să fie cumpărat de BT Aegon Fond de Pensii după intrarea în vigoare a normei care va reglementa fuziunile şi achiziţiile între fondurile de pensii.

După repartizarea aleatorie, BT Aegon Fond de Pensii a strâns 131.250 de participanţi şi are o cotă de piaţă de 3,16%, în timp ce OTP Fond de Pensii are 20.261 de contribuabili după "loterie" şi o cotă de piaţă de 0,49%.

Cumulat, cele două fonduri de pensii administrate de BT Aegon Fond de Pensii şi de OTP Fond de Pensii ar însuma 151.511 participanţi şi ar ajunge la o cotă de piaţă de 3,65%.

Potrivit legii, un fond de pensii trebuie să aibă cel puţin 50.000 de participanţi după primii trei ani de la data constituirii ca să rămână pe piaţă.

În prezent nu există un cadru legal care să reglementeze fuziunile sau preluările între fonduri, urmând ca norma privind fuziunile şi achiziţiile în acest sistem să fie lansată luna aceasta spre dezbatere publică.

OTP Fond de Pensii ar fi al treilea fond de pe pilonul II despre care există informaţii că îşi vinde portofoliul de clienţi, după cel administrat de Zepter şi Prima Pensie, ultimul urmând, potrivit unor surse din piaţă, să fie preluat de Interamerican Fond de Pensii.

După procesul de redistribuire a celor 332.706 de salariaţi care nu au optat în cele patru luni ale campaniei de aderare pentru niciun fond, la fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II) vor contribui 4,15 milioane de participanţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb