Până când va continua teatrul absurdului la BCE?

Mandatul lui Mario Draghi în fruntea BCE se va sfârşi la 31 octombrie 2019. Până atunci vor mai avea loc trei şedinţe de politică monetară. Financial Times întreba recent dacă la prima dintre acestea, din 25 iulie 2019, "BCE se va ridica la nivelul aşteptărilor investitorilor".

Dar oare nu se punea problema invers, respectiv instituţia monetară a zonei euro să "modeleze" aceste aşteptări pentru a-şi atinge obiectivul principal de politică monetară, stabilitatea preţurilor, inclusiv prin aşa-numita "ghidare în avans"?

Într-o analiză pentru clienţi, Peter Boockvar, director de investiţii la Bleakley Advisory Group, a subliniat că relaxarea monetară nu mai funcţionează de când banii ieftini şi politica monetară ultrarelaxată au devenit noua "normalitate".

Conform teoriei predate în cursurile de politică monetară, o reducere a dobânzilor în condiţiile unei încetiniri a economiei va conduce la creşterea cererii pentru împrumuturi şi încurajarea investiţiilor. După cum arată Boock­var, "scăderea dobânzilor nu încurajează împrumuturile decât dacă aceasta este percepută drept o oportunitate limitată în timp", nu atunci când "toate semnalele arată că Federal Reserve nu va reveni niciodată la normalitatea de altădată".

Situaţia este similară în zona euro. "Este greu de crezut că o Bancă Centrală Europeană mult mai afectată de factorul politic va mai creşte vreodată dobânzile", a scris recent Patrick Artus, economist-şef al băncii de investiţii Natixis.

Creşterea gradului de politizare al BCE este determinată, bineînţeles, de numirea directorului executiv al FMI, Christine Lagarde, în fruntea Băncii Centrale Europene, care va conduce, nu doar în opinia lui Artus, la prelungirea pe termen nedefinit a politicii monetare ultrarelaxate.

Motivele sunt evidente: multe ţări din zona euro ar avea probleme de solvabilitate în condiţiile restricţionării condiţiilor monetare, foarte multe companii ar intra în faliment, cererea ar scădere semnificativ pe fondul gradului mare de îndatorare al gospodăriilor, iar sectorul industrial ar fi grav afectat de o întărire a monedei euro.

Patrick Artus mai scrie că "principalul pericol al dobânzilor scăzute este acela că reduce motivaţia pentru cheltuirea înţeleaptă a resurselor financiare".

Printre efectele imediate ale politicii monetare ultrarelaxate se găsesc deficitele fiscale tot mai mari, investiţiile publice ineficiente, alimentarea exceselor speculative de pe piaţa imobiliară şi menţinerea artificială în viaţă a firmelor zombi prin refinanţarea creditelor.

"Va elimina BCE disciplina de piaţă?", mai întreabă economistul francez referindu-se la gradul ridicat de îndatorare al ţărilor din zona euro, care ar trebui să declanşeze un proces de creştere a dobânzilor pe termen lung.

Din păcate, instituţia condusă de Mario Draghi a lăsat mult în trecut aceas­tă etapă, în condiţiile în care noţiunea de "disciplină de piaţă" a fost complet eliminată chiar înainte de pornirea tiparniţei, în primăvara anului 2015.

O ştire recentă publicată în Der Spiegel şi preluată de Reuters arată că "BCE intenţionează să reia achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale în noiembrie 2019".

"Draghi speră ca decizia să încurajeze companiile să investească mai mult, iar consumatorii să consume mai mult", se arată în ştirea din revista germană.

Oare actualul preşedinte al BCE speră ca băncile să acorde credite clienţilor şi pentru acoperirea taxelor de poluare care sunt luate în considerare de noul preşedinte al Comisiei Europene pentru combaterea schimbărilor climatice?

După cum se vede, absurdul urcă pe noi culmi şi nimeni nu pare să ceară explicaţii autorităţilor europene privind nenumăratele contradicţii din cadrul politicilor fiscale şi monetare din Europa.

Adică luptăm împotriva schimbărilor climatice, dar stimulăm consumul pe datorie, care implică şi creşterea producţiei de energie?

Iar această situaţie absurdă ar trebui să continue pe termen nedefinit, mai ales când privim şi noile "iniţiative" ale BCE.

Conform unor surse citate de Bloomberg, economiştii de la BCE analizează consecinţele introducerii unei ţinte simetrice a inflaţiei, care implică "tolerarea" unei inflaţii de peste 2% pentru o perioadă mai lungă de timp, dacă anterior indicele preţurilor de consum a înregistrat creşteri sub 2%.

Cotidianul Die Welt a scris aproape imediat după publicarea ştirii că noul regim monetar va conduce la "o expropriere şi mai mare a germanilor care economisesc", deoarece "ajustarea ţintei va permite BCE să tolereze o inflaţie mai mare pentru o perioadă mai îndelungată, astfel încât să asigure creşterea sustenabilă a preţurilor".

Dar de când a fost schimbat obiectivul BCE de la stabilitatea preţurilor la creşterea lor "sustenabilă"?

În condiţiile în care valoarea conturilor bancare curente ale populaţiei din Germania este de circa 2,5 trilioane de euro, Die Welt estimează că o rată anuală a inflaţiei de 4% implică distrugerea unei puteri de cumpărare de circa 100 de miliarde de euro în fiecare an.

Bloomberg mai scrie că preşedintele BCE pregăteşte moştenirea pe care o va lăsa pentru Christine Lagarde.

"Draghi încearcă să se asigure că totul va fi pregătit pentru Lagarde, astfel încât noul preşedinte al BCE să nu îşi consume capitalul politic prea repede", a declarat pentru agenţia de ştiri americană Gilles Moec, economist-şef la Axa şi fost oficial al Băncii Franţei.

După cum se vede, teatrul absurdului "regizat" de BCE şi celelalte autorităţi europene va mai continua, însă nimeni nu ştie cât mai poate fi menţinută aparenţa stabilităţii.

Într-o discurs în Camera Lorzilor din 1818, Lordul Liverpool, prim-ministru al Imperiului Britanic între 1812 şi 1827, a declarat că "tendinţa banilor de hârtie neconvertibili este de a crea avuţie fictivă şi bule speculative, a căror spargere produce neplăceri".

Neplăceri? Acea etapă a fost depăşită de mult, iar autorităţile de la Bruxelles şi Frankfurt ar da, probabil, oricât pentru ca totul să se termine cu "neplăceri".

Ignorarea lecţiilor istoriei va fi mult mai scumpă pentru Europa.