PÂNĂ ÎN 2030, Statele UE trebuie să aleagă ce industrii susţin

A.T.
Ziarul BURSA #Companii / 24 ianuarie 2014

Statele UE trebuie să aleagă ce industrii susţin

Europa nu a găsit încă soluţia pentru criza prin care trece, dar şi-a propus să aibă o economie "verde" şi competitivă la nivelul anului 2030. Industria europeană pierde competiţia cu cea din SUA şi China, ţări care nu şi-au asumat obligaţii pe mediu, dar Comisia vrea să impună ţinte ambiţioase pentru reducerea emisiilor şi creşterea cotei energiei regenerabile.

UE nu oferă şi "calea" prin care poţi transforma în realitate acest vis frumos, lăsând la latitudinea statelor membre cum vor ajunge să-şi micşoreze emisiile cu 40% şi să-şi majoreze la 27% cota de regenerabile.

Surse din cadul Comisiei Europene au declarat, ieri, că obiectivul pentru 2030 nu este greu de atins aşa cum pare la prima vedere, deşi statele membre încă nu şi-au revenit complet din criză: "Fiecare ţară trebuie să aleagă ce industrie susţine, în funcţie de ce resurse are. Poţi susţine industria construcţiilor de exemplu, ca să reduci consumul de energie al clădirilor. Economia de energie înseamnă mai puţină poluare şi un cost redus cu energia. E o cale prin care atingi ţintele. Poţi să alegi producţia de energie regenerabilă dacă ai aceste resurse la îndemână şi să atragi producţia de echipamente în domeniu".

Sursele noastre afirmă că ţintele pentru 2020 în domeniul energiei curate, reducerii emisiilor şi eficienţei energetice vor fi atinse de UE deşi aceste obligaţii păreau, recent, greu de îndeplinit şi că putem avea şi o economie competitivă şi o energie curată la preţuri accesibile, dacă găsim metoda echilibrată de a stimula agenţii economici de pe cele două pieţe.

În perioada 2014-2020, UE pune la dispoziţia industriei europene programul COSME, în valoare de 2,3 miliarde de euro pentru sprijinul antreprenoriatului, fondurile structurale şi de investiţii (peste 100 de miliarde de euro) pentru creşterea competitivităţii şi programul Orizont 2020 în valoare de 80 de miliarde de euro pentru finanţarea comercializării rezultatelor cercetării.

Şi pentru 2020 România şi-a ales singură calea către atingerea ţintelor: am avut o schemă de sprijin care a creat o "bulă" speculativă în eoliene şi solare, facturile au explodat, industria a avut un recul, consumul de electricitate a scăzut, la fel şi emisiile, dar ne-am atins ţinta pentru 2020 încă din 2014. Oamenii de afaceri autohtoni sunt de părere că acum putem privi cu lejeritate la ţinta pe energia verde pentru 2030, dar îşi pun întrebarea dacă vom mai avea industrie care să o consume.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Concluziile apocaliptice din ultimul paragraf sunt sustinute si de fapte, de cifre?

    In ceea ce priveste facturile, n-ati vrea sa comparati valoarea certificatelor verzi care apare acolo cu scaderea pretului energiei, datorata si regenerabilelor? 

    Industria a avut un recul? N-ati vrea sa comparati productia industriala din 2012 si 2013, de cand regenerabilele au luat avant, cu cea din 2011 si sa ne spuneti cum e cu reculul? 

    Consumul de electricitate a scazut in conditiile si din cauza scaderii pretului energiei??? Interesant... 

    La fel de stranie este si exprimarea conform careia in 2014 (din care nu s-a scurs nici macar o luna) "ne-am atins tintele", adica le-am atins deja... Spune cine? Dl. Nita??? 

    Altfel, e de-a dreptul fascinant cum una din jelaniile de 25 de ani incoace - ca am mostenit de la comunisti o industrie-morman de fiare vechi, energointensiva, ca unitatea de PIB se produce cu de Tz ori mai multa energie decat in Occident etc. - a fost intoarsa pe dos. Acum e un dezastru ca industria creste, desi consumul de energie scade, tot nenorocire e ca pretul energiei scade, dl. Nita ne implora sa consumam mai mult...

    Suntem in plin Kafka. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb