Până şi băncile rele se prăbuşesc în Italia

Rezultatele preliminare din 2016 ale celei mai mari bănci din Italia, UniCredit, au venit cu o surpriză neplăcută, care pune sub semnul întrebării modul în care a fost construit şi eficienţa fondului Atlas I, înfiinţat în aprilie 2016.

Fondul ar fi trebuit să funcţioneze ca o "bancă rea" pentru creditele neperformante ale unor bănci importante din sistem şi a pornit cu resurse financiare de circa 5 miliarde de euro.

Acestea au fost constituite prin contribuţii "voluntare" de la alte 19 instituţii financiare. UniCredit şi Intesa Sanpaolo au participat, fiecare, cu 845 de milioane de euro.

După publicarea rezultatelor preliminare de la UniCredit, înaintea lansării noii emisiuni de acţiuni, Reu-ters a scris că singura bancă de importanţă sistemică globală a Italiei a "şters" din bilanţ mai mult de o treime din contribuţia sa la formarea capitalului Atlas I. Alte estimări merg până la 70%, în timp ce cotidianul Il Fatto Quotidiano a estimat valoarea pierderii la circa 500 de milioane de euro.

Intesa Sanpaolo, celălalt acţionar major al fondului Atlas I, a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că a şters din bilanţ 33% din participaţia iniţială de 845 de milioane de euro, după cum arată tot Reuters. Conform surselor citate de agenţia de ştiri, şi ceilalţi acţionari ai băncii rele vor adopta măsuri similare în viitorul apropiat.

Ce indică această "amortizare" accelerată a "investiţiilor", după nici un an de la constituirea fondului?

O preluare a creditelor neperformante la valori mult supraevaluate şi un semnal extrem de negativ pentru stabilitatea sistemului bancar italian.

Analiştii consultaţi de Reuters arată că "există îndoieli tot mai mari cu privire la suficienţa celor 20 de miliarde de euro alocate de guvern pentru stabilizarea sistemului bancar".

Pe lângă Atlas I, în vara anului trecut a fost creat şi fondul Atlas II, cu participarea aproape exclusivă a unor bănci de stat, dedicat "salvării" băncii Monte dei Paschi (BMPS). Deficitul de finanţare este cronic şi în acest caz, dar pentru BMPS s-a lansat deja procedura de bail-out, care a consumat aproape jumătate din fondurile alocate întregului sistem bancar.

În ciuda "performanţei" teribile a "băncilor rele" din Europa, Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a lansat recent propunerea înfiinţării unei astfel de instituţii, cu finanţare publică, la nivelul Uniunii Europene. Reuters scrie că încă nu sunt clare sursele de finanţare, dar probabil că va fi vorba de noi împrumuturi guvernamentale, în ciuda datoriilor publice extrem de ridicate.

Şi mai interesantă este procedura de evaluare a preţului la care vor fi transferate creditele neperformante către banca rea. Conform declaraţiei lui Andrea Enria, preşedintele EBA, preţul trebuie să reflecte "valoarea economică reală" şi nu neapărat preţul de piaţă.

În aceste condiţii, se poate spune de pe acum că pe "iniţiativa" EBA scrie, de pe acum, "eşec deosebit de costisitor pentru contribuabili".

Nu trebuie să uităm că, în ciuda tuturor promisiunilor autorităţilor, o "bancă rea" nu reprezintă decât un mecanism de redistribuire a avuţiei de la contribuabili către acţionarii, managerii şi creditorii instituţiilor financiare, după cum scria, în perioada când se forma o astfel de instituţie în Spania, economistul Juan Ramon Rallo. "Logica este dezarmant de simplă: dacă singurul cumpărător al activelor toxice, la preţul cerut de bănci, este statul, atunci probabilitatea ca activele să nu valoreze cât plăteşte statul este deosebit de ridicată", este concluzia lui Rallo.

Din fericire, Germania a respins aproape imediat "ideea" de la EBA, care a fost susţinută şi de Klaus Regling, preşedintele fondului de bailout din zona euro, Mecanismul European de Stabilitate (ESM).

În opinia oficialilor germani, "nu este clară valoarea adăugată a înfiinţării unei bănci rele europene", după cum scrie Reuters, deoarece "creditele neperformante sunt o problemă doar în anumite ţări". Este adevărat, dar unde este "solidaritatea europeană"?

Dar odiseea nu se opreşte aici. Banca Centrală Europeană a propus, prin vocea vicepreşedintelui Vitor Constancio, crearea unor bănci rele naţionale în zona euro, după cum scrie Reuters, care ar trebui să reducă o povară a creditelor neperformante estimată la un trilion de euro.

Probabil că şi aici vor fi utilizate "valori economice reale", sau se va găsi un alt termen la fel de rupt de realitate, în condiţiile în care oricum nimeni nu mai prea ştie care sunt preţurile de piaţă, pe fondul distorsiunilor grave introduse de programele de tipărire ale BCE.

În prospectul celei mai mari emisiuni de acţiuni din istoria Italiei, oficialii UniCredit arată că "BCE a subliniat nivelul scăzut al profitabilităţii şi a cerut instituţiei să prezinte, până la 28 februarie 2017, strategia de soluţionare a problemei creditelor neperformante".

Surse anonime citate de Reuters arată că un portofoliu de credite neperformante de la UniCredit, cu o valoare nominală de circa 18 miliarde de euro, a fost vândut la un preţ mediu de 13% din această valoare.

În aceste condiţii, majorarea capitalului cu 13 miliarde nu face decât să acopere pierderile de anul trecut, estimate la aproape 12 miliarde de euro.

De asemenea, în prospect se mai arată că dezintegrarea zonei euro reprezintă un risc a cărui materializare va avea "un impact semnificativ asupra pieţelor internaţionale şi asupra calităţii activului, rezultatelor operaţionale şi capitalului emitentului". "Un colaps al zonei euro poate fi însoţit de o deteriorare a situaţiei economice şi financiare a Uniunii Europene şi poate avea un efect negativ semnificativ asupra sistemului financiar", se mai precizează în prospectul de emisiune de la UniCredit.

Toate acestea se cunosc la nivelul BCE, însă Mario Draghi continuă să susţină cu tărie că "euro este ireversibil", cum a făcut recent şi în faţa Comitetului pentru Afaceri Economice din cadrul Parlamentului European.

Tot acolo a afirmat că "următoarea criză financiară ar putea fi determinată de măsurile administraţiei americane", care urmăreşte relaxarea unor reglementări ale sistemului bancar.

Din păcate, această declaraţie a lui Draghi arată că Băncii Centrale Europene nu i-a mai rămas decât o singură opţiune de "politică monetară": găsirea ţapului ispăşitor.