Panasonic România are ca obiectiv creşterea afacerilor cu 33% în anul fiscal curent

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri de Larg Consum / 14 aprilie 2010

Panasonic România are ca obiectiv în acest an fiscal, care se va încheia pe 31 martie 2011, o creştere cu 33% a afacerilor, după ce în anul precedent nu a atins obiectivul stabilit, respectiv un avans cu 19%, în condiţiile în care piaţa din România a scăzut cu 30%. Pentru anul fiscal încheiat la 31 martie 2010, compania stabilise o ţintă de 198 milioane lei.

"Pentru anul fiscal în curs, avem obiectiv majorarea cu 33% a afacerilor, în condiţiile în care piaţa de consum pentru electronice şi electrocasnice va creşte cu 5-10% faţă de anul calendaristic 2009", a declarat, ieri, directorul de marketing al reprezentanţei locale a companiei japoneze Panasonic, Bogdan Gheorghiu, citat de Mediafax. Ca volum, piaţa televizoarelor din România a atins, anul trecut, 450.000 de unităţi, cele mai vândute fiind aparatele cu ecran cu cristale lichide (LCD TV), cu o pondere de 90% din total, urmate de cele cu plasmă, cu circa 10%, în timp ce vânzările de televizoare cu ecran cu tub catodic au înregistrat o scădere "dramatică".

Panasonic a lansat ieri în România mai multe serii de televizoare, printre care şi un model cu imaginea 3D. "Pe acest segment < premium >, unde preţul unui model pleacă de la 2.000-2.500 de euro, avem ca obiectiv o cotă de 30% în 2010, când totalul va atinge 3.000 de unităţi", a adăugat directorul de marketing al Panasonic România.

Noul televizor Panasonic 3D costă 9.999 lei, la acesta adăugându-se, opţional, un player cu tehnologie Blue-ray, cu un preţ de 2.599 lei.

"Principala problemă pentru televizoarele 3D este conţinutul, în România fiind disponibile mai puţin de zece filme realizate pe această tehnologie. Totuşi, în România sunt posturi de televiziune care vor realiza astfel de emisiuni, iar Panasonic va lansa, pe piaţa locală, şi o serie de camere video 3D", a adăugat Gheorghiu. Săptămâna trecută, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a acordat unui post de televiziune o autorizaţie pentru testarea semnalului 3D în Bucureşti, potrivit preşedintelui autorităţii, Cătălin Marinescu. Reprezentanţa locală a Panasonic este condusă, de la 1 august, de directorul general al companiei pentru Europa de Sud-Est, Istvan Stark, după ce Cătălin Săvulescu s-a retras după şase ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb