Papalekas a împrumutat 30 milioane de euro de la BCR pentru refinanţarea Tower Center International

Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 28 octombrie 2014

Papalekas a împrumutat 30 milioane de euro de la BCR pentru refinanţarea Tower Center International

Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas a împrumutat circa 30 de milioane de euro de la Banca Comercială Română pentru refinanţarea clădirii de birouri Tower Center International (TCI), unde au sediul, printre altele, Hidroelectrica şi Ministerul Fondurilor Europene, informează Mediafax.

Contractul de credit a fost încheiat recent, valoarea obligaţiilor garantate, inclusiv principalul, accesoriile şi costurile de executare fiind estimată la 45 de milioane de euro.

Fondul Globalworth, fondat de Papalekas anul trecut pentru a aduce sub aceeaşi umbrelă toate proprietăţile imobiliare deţinute de acesta în România, a anunţat la sfârşitul lunii trecute că se află în negocieri avansate pentru încheierea unui acord de finanţare pe termen lung, în valoare de 30 de milioane de euro, cu o bancă importantă din Europa pentru TCI, la acea dată fără nicio datorie.

TCI, localizată în Piaţa Victoriei din Bucureşti, a fost finalizată în anul 2012 şi are chiriaşi companii precum EY, Hidroelectrica, Deutsche Bank, Cegeka, dar şi Ministerul Fondurilor Europene. Valoarea de piaţă a clădirii era estimată, la sfârşitul lunii iunie, la 76,7 milioane de euro.

Globalworth a finalizat în acest an preluarea tuturor proiectelor în care Papalekas deţinea prin diverse firme participaţii majoritare sau minoritare, transferul fiind realizat la valori mai mici decât cea de evaluare. Proiectele preluate au fost clădirile de birouri Tower Center International, BOB şi BOC, din Pipera şi complexul rezidenţial Upground Estates. Papalekas mai are în dezvoltare o clădire de birouri în zona Floreasca Barbu Văcărescu - Bucharest One, unde Vodafone a închiriat un spaţiu de 15.000 de metri pătraţi.

Fondul a înregistrat venituri în valoare de 9 milioane de euro, în condiţiile în care în portofoliu deţine şi fostul centru comercial City Mall, în curs de transformare în spaţii de birouri, precum şi mai multe terenuri pentru dezvoltări de birouri şi rezidenţiale. Din total, veniturile din chirii şi service charge (servicii asigurate chiriaşilor) totalizează 6,6 milioane de euro.

Activele fondului erau estimate la finele lunii iunie la 521 de milioane de euro, din care peste 390 milioane de euro proiectele finalizate. Cel mai scump activ al fondului este clădirea de birouri BOC (evaluată la 140,3 milioane de euro). Creditele cumulate aferente tuturor acestor proiecte se situează la peste 174 de milioane de euro. Papalekas este în ultimii ani unul dintre cei mai activi investitori imobiliari din România, unde este prezent de 15 ani.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb