Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa va primi, în luna februarie, toate dotările necesare pentru o cameră specială dedicată audierii minorilor care sunt victime în dosarele trimise în judecată de către procurori. Demersul face parte dintr-un proiect în cadrul căruia vor fi amenajate astfel de încăperi şi în Vâlcea şi Vrancea, informează news.ro.
Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Zi de Bine, spaţiul este unul confortabil, în care copilul poate căpăta curaj să vorbească despre experienţa prin care a trecut, fără riscul retraumatizării. O astfel de încăpere există deja la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar profesioniştii i-au confirmat eficienţa.
"Existenţa unor camere de audiere dedicate minorilor este o necesitate care a fost identificată de procurori în urma experienţei acumulate în timp. Crearea acestora va limita impactul negativ resimţit de minori în relaţia cu organele judiciare şi va diminua presiunea procedurilor formaliste, rigide şi neprietenoase pentru copil. Un astfel de spaţiu contribuie la crearea unui pod de comunicare între intervievator şi copil", a declarat Gill Grigore Iacobici, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Potrivit comunicatului, cei mici intră tot mai des în contact cu sistemul judiciar din România fie ca victime, fie ca martori ai unor infracţiuni.
"Doar în ultimii doi ani, cifra celor care au fost victime în dosarele trimise în judecată de procurorii români a depăşit 4000 de minori. Adică o cincime din totalul victimelor înregistrate în rechizitoriile parchetelor din România, în fiecare an", a precizat sursa citată.
Acest spaţiu dă şansa desfăşurării audierii minorului după un protocol adaptat vârstei şi de către un specialist intervievator, într-un spaţiu amenajat specific pentru copii, cu elemente şi materiale de sprijin care să îi ajute să îşi spună povestea.
"Pentru dezvoltarea unui adult sănătos şi puternic totul porneşte de la copilul de astăzi. Implicarea este cu atât mai necesară atunci când cei mici sunt prinşi în mijlocul unor situaţii dramatice, care par fără sfârşit. Ne dorim ca prin realizarea acestor încăperi să diminuăm panica şi stresul cu care se confruntă copiii care deja trăiesc poate cea mai dramatică situaţie din viaţa lor", au declarat Melania Medeleanu şi Luciana Zaharia, fondatoarele Asociaţiei Zi de Bine.
Proiectul va fi realizat de asociaţie alături de un partener specializat: Asociaţia pentru Victimele Infracţiunilor Sexuale, care are ca scop sprijinirea prin toate mijloacele a investigării infracţiunilor de violenţă sexuală, începând cu cele mai vulnerabile dintre victime.
"O statistică disponibilă pentru moment doar la nivelul Capitalei arată că, în mai mult de jumătate dintre plângerile privind infracţiuni de violenţă sexuală, victimele sunt copii. Intenţia noastră este ca acest proiect comun să reprezinte baza unei construcţii adaptate vremurilor pe care le parcurgem, când copiii sunt marcaţi mai mult ca oricând de sexualitatea adulţilor, iar agresorii tind să considere că acesta este un comportament acceptat social", a afirmat Mihaela Chiper, preşedintele Asociaţiei pentru Victimele Infracţiunilor Sexuale.
Intervievatorul poate fi ajutat să lămurească aspecte importante legate de comiterea faptelor chiar în timpul audierii, printr-un sistem de intercomunicare cu magistratul, care asistă din cea de-a doua cameră, camera tehnică. Fereastra unidirecţională dintre cele două camere permite observarea nemijlocită a procedurii de audiere fără ca cel mic să fie confruntat cu alţi adulţi necunoscuţi sau care îi reactivează emoţiile negative ale traumei suferite. Două camere robotice înregistrează mărturia şi surprind fiecare detaliu din comportamentul copilului, cu risc minim de sugestibilitate, potrivit news.ro.