PARLAMENT:  Numirea membrilor Consiliului de Administraţie al BNR - în şedinţa de astăzi

T.I.
Bănci-Asigurări / 3 iulie 2019

Numirea membrilor Consiliului de Administraţie al BNR - în şedinţa de astăzi

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, astăzi, în şedinţă comună, în sesiunea extraordinară, pentru numirea membrilor Consiliului de Administraţie al BNR, Consiliului Fiscal şi pentru desemnarea preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Ieri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a fost avizat cu unanimitate de voturi pentru un nou mandat la şefia BNR de către Comisiile pentru buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat.

De asemenea, au fost validaţi cu unanimitate de voturi şi membrii propuşi pentru Consiliul de Administraţie al BNR, respectiv Florin Georgescu - prim-viceguvernator al BNR, Leonardo Badea - viceguvernator, Eugen Nicolăescu - viceguvernator, Balint Csaba, Gheorghe Gherghina, Cristian Popa, Dan Radu Ruşanu şi Virgiliu Jorj Stoenescu. Comisiile au respins candidaturile Ionuţ Dumitru, Ion Horia Neamţu, Aura Gabriela Socol şi Marin Dinu.

Luni, preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, şi preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, au anunţat, după şedinţa coaliţiei de guvernare, că îl susţin pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat de guvernator al BNR.

Săptămâna trecută, mai mulţi parlamentari ai PSD au spus că nu doresc un alt mandat de guvernator al BNR pentru Isărescu.

"Niciun senator PSD nu şi-a exprimat susţinerea pentru reînnoirea mandatului lui Mugur Isărescu la conducerea Băncii Naţionale a României", a afirmat, atunci, liderul grupului social-democraţilor din Senat, Şerban Nicolae. Şi deputatul PSD Olguţa Vasilescu a precizat că ea nu va vota pentru menţinerea, în continuare, a lui Mugur Isărescu în această funcţie.

Plenul Parlamentului va numi, astăzi, şi membrii Consiliului Fiscal.

Pentru Consiliul Fiscal candidează George Georgescu, nominalizat de Academia Română, Bogdan Octavian Cozmâncă, nominalizat de BNR, Georgiana Camelia Creţan, nominalizată de ASE, Daniel Dăianu, nominalizat de IBR, şi Bogdan Sebastian Căpraru, nominalizat de ARB, toţi fiind avizaţi favorabil de comisiile parlamentare de buget finanţe.

De asemenea, Parlamentul va numi şi preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, pentru această funcţie fiind propusă Maria Monica Gubernat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Domnule Isarescu, mergem cu dvs. inainte! :)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb