Parlamentul sârb a ratificat un important acord energetic cu Rusia

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 septembrie 2008

Parlamentul Serbiei a ratificat ieri, cu o largă majoritate, un important acord energetic cu Rusia, care se referă îndeosebi la preluarea controlului de către Gazprom a principalei companii petroliere sârbe NIS. Potrivit declaraţiilor preşedintelui Parlamentului, Slavica Djukic-Dejanovic, 212 deputaţi au votat pentru, 22 împotrivă şi patru s-au abţinut, fiind prezenţi la scrutin 238 de aleşi. Acordul energetic cu Rusia se referă, de asemenea, la tranzitarea prin Serbia a gazoductului South Stream, care va face legătura din 2013 între Rusia şi Europa Occidentală. El prevede, totodată, capacităţi subterane de stocare a gazelor naturale în Voivodina, în nordul Serbiei.

Proiectul de acord fusese semnat în luna ianuarie a.c. la Moscova şi, în acea vreme, fusese larg interpretat ca o manifestare a prezenţei energetice crescânde a Moscovei în regiune şi ca o confirmare a legăturilor dintre Rusia şi Serbia. Gazprom propusese preluarea controlului NIS, în proporţie de 51 %, contra sumei de 400 milioane de euro şi investirea a 500 milioane de euro în companie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb