Parlamentul votează solicitarea preşedintelui cu privire la încuviinţarea stării de urgenţă

A.M.
Politică / 19 martie 2020

Parlamentul votează solicitarea preşedintelui cu privire la încuviinţarea stării de urgenţă

Parlamentul votează, joi, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la încuviinţarea stării de urgenţă pe teritoriul României. Comisiile parlamentare reunite au depus mai multe amendamente, iar vicepreşedintelui Senatului Titus Corlăţean a propus ca prin hotărârea Parlamentului de încuviinţare a stării de urgenţă, la încheierea acestei perioade Guvernul să fie obligat să prezinte un raport cu privire la măsurile luate, iar Curtea de conturi să prezinte un raport privind modul de utilizare a resurselor publice de către Guvern. Şi Avocatul Poporului va trebui să prezinte un raport.

Comisiile juridice reunite au propus încuviinţarea decretului emis de preşedinte.

Comisiile de apărare au făcut o propunere similară, dar cu amendamente printre care interzicerea adunărilor publice de orice fel, interzicerea portului de armă de orice fel în spaţiul public, cu excepţia forţelor de ordine prevăzute în decret. Alte amendamente vizează modul de organizare a sistemului de lucru din spitale, decontarea serviciilor medicale şi posibilitatea decontării consultaţiei telefonice sau online în cazul medicilor de4 familie, cu argumentul că acest serviciu care va permite triajul, analiza simptomatologiei, eliberarea de retete electronice si de concedii medicale online.

Alte amendamente prevăd că Universitatile de Medicină si Farmacie pot acorda servicii medicale de diagnostic si tratament, in aceleasi condiţii ca si furnizorii de servicii medicale decontate de FNUASS. De asemenea, Universităţile pot achizitoina, prin achizitţe directa, materiale, echipamente si servicii necesare activităţilor de suport educational, pentru servicii de educatie online."

O altă modificare propusă în Comisiile reunite de apărare este aceea conform căreia: "Pe perioada stării de urgenţă este interzisă achiziţionarea în scopul revânzării de materiale sanitare sau de produse alimentare de bază, dacă diferenţa de preţ stabilită cu ocazia revânzării depăşeşte dublul preţului existent la data de 1 ianuarie 2020 pentru materialul sanitar/produsul alimentar de bază supus revânzării. Fapta constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 20.000 de lei şi confiscarea stocului de materiale/produse supus revânzării. Contravenţia se constată de către Poliţie, Jandarmerie, organele administraţiei publice locale Introducerea acestui nou articol este necesară pentru a descuraja specula cu materiale sanitare sau cu produse alimentare de bază pe perioada în care este instituită starea de urgenţă investite cu atribuţii de control comercial, autorităţile publice centrale cu atribuţii de protecţie a drepturilor consumatorului".

Comisiile reunite de sănătate au avut şi ele mai multe amendamente referitoare la eliberarea reţetelor, achiziţii, consultaţi, proceduri aplicate în spitale.

Vicepreşedintele Senatului Titus Corlăţean a propus ca şi dreptul de exprimare şi dreptul la informaţie să fie incluse perintre cele restrânse pe durata stării de urgenţă.

De asemenea, hotărârea Parlamentului pentru încuviinţarea stării de urgenţă ar urma să conţină şi solicitarea ca în termen de 60 de zile de la încheierea stării de urgenţă, Guvernul să prezinte un raport cu acţiunile întreprinse pentru limitarea exerciţiului liber al unor drepturi şi libertăţi fundamentale, cu justificarea măsurilor luate, precum şi referitor la măsurile socio-economice dispuse.

Curtea de conturi va controla modul de gestionare a resurselor publice de către de Guvern şi va prezenta un raport Parlamentului, iar Avocatul Poporului va acţiona pe toată durata stării de urgenţă, iar la final va prezenta un raport Parlamentului.

Decretul semnat de preşedintele Klaus Iohannis privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României a fost publicat luni în Monitorul Oficial.

Conforn decretului, se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile.

Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 şi realizarea managementului consecinţelor, raportat la evoluţia situaţiei epidemiologice, pe durata stării de urgenţă este restrâns exerciţiul următoarelor drepturi, proporţional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 4 alin. (4): libera circulaţie; dreptul la viaţă intimă, familială şi privată; inviolabilitatea domiciliului; dreptul la învăţătură; libertatea întrunirilor; dreptul de proprietate privată; dreptul la grevă; libertatea economică.

Coordonarea integrată a măsurilor de răspuns cu caracter medical şi de protecţie civilă la situaţia de urgenţă generată de COVID-19 se realizează de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi cu celelalte instituţii implicate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc.

Conducătorii autorităţilor publice, ai celorlalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice au obligaţia să respecte şi să aplice toate măsurile stabilite prin prezentul decret şi prin ordonanţele emise de ministrul afacerilor interne.

Instituţiile sprijină structurile Ministerului Afacerilor Interne, la solicitarea acestuia, în îndeplinirea misiunilor, conform legislaţiei în vigoare.

Decretul privind instituirea stării de urgenţă include şi două anexe, referitoare la măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă, dar şi măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală, acestea din urmă putând fi luate doar după o evaluare a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, cu acordul prim-ministrului şi în funcţie de mai multe criterii privind intensitatea transmiterii COVID-19, numărul de pacienţi raportat la capacitatea sistemului sanitar. Printre măsurile cu aplicabilitatea graduală se regăsesc inclusiv măsuri de carantinare asupra unor clădiri, localităţi sau zone geografice, limitarea sau interzicerea circulaţiei vehiculelor sau a persoanelor în/spre anumite zone, interzicerea graduală a circulaţiei rutiere, feroviare, maritime, fluviale sau aeriene pe diferite rute şi a metroului, închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociaţiilor şi ale altor localuri publice.

Conform procedurii, în termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de urgenţă, preşedintele României solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate.

În situaţia în care Parlamentul nu încuviinţează starea instituită, preşedintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-şi aplicabilitatea.

În funcţie de evoluţia situaţiilor de pericol, preşedintele României, cu încuviinţarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite şi poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia.

Parlamentarii vor vota prin sistemul de vot electronic la distanţă, miercurii fiind făcută o simulare, despre care reprezentanţii Parlamentului afirmă că s-a desfăşurat "cu succes".

Şedinţa comună on-line a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată încuviinţării stării de urgenţă pe teritoriul României, instituită prin Decretul nr.195/2020, începe la ora 12.00.

Preşedinţii celor două Camere vor fi prezenţi în sala de plen a Camerei Deputaţilor, iar exercitarea votului se va desfăşura prin intermediul unei aplicaţii care va fi accesibilă parlamentarilor, numele de utilizator şi parola fiind securizate şi comunicate individual fiecăruia dintre aceştia prin SMS.

Preşedintele de şedinţă va deschide şedinţa din sala de plen şi va anunţa începerea procedurii de vot electronic la distanţă. Din acest moment, timp de minimum cinci minute, fiecare parlamentar îşi va putea exprima opţiunea de vot prin acţionarea unuia dintre butoanele: "DA", "NU", "AB" (abţinere) şi "NU VOTEZ". În cazul în care parlamentarul nu va apăsa niciunul dintre butoanele enumerate anterior, el va fi considerat absent de la votul respectiv.

Rezultatul este contorizat sub fiecare buton de vot. La încheierea votului, pe ecranul dispozitivului de vot va fi afişat textul "Vot oprit".

După finalizarea şedinţei, rezultatele voturilor exprimate de fiecare parlamentar vor fi afişate pe site-urilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.

În ceea ce priveşte dezbaterile şi intervenţiile, acestea vor fi transmise prin sistemul de teleconferinţă audio.

Preşedintelui de şedinţă îi vor fi afişate mesajele text pe un ecran, în ordine cronologică. Acesta va dispune efectuarea unui apel telefonic prin intermediul căruia parlamentarul îşi va susţine intervenţia, în conexiune telefonică directă cu sala de plen. Intervenţia parlamentarului va fi transmisă în direct.

Votul deputaţilor şi senatorilor se exercită printr-o aplicaţie informatică realizată intern de către departamentele de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, transmite News.ro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu mai pensionati medicii si prof universitari acum !

    Chiar nu inteleg

    E nevoie de fiecare om 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb