Cel puţin o persoană a fost rănită azi în regiunea Belgorod, din sudul Rusiei, după ce forţele ruse au doborât patru rachete deasupra regiunii şi a centrului său administrativ Belgorod, a declarat guvernatorul regiunii aflate la graniţa cu Ucraina, relatează Reuters, conform News.ro.
"În acest moment se ştie că o persoană a fost rănită", a declarat Viaceslav Gladkov, pe aplicaţia de mesagerie Telegram. "Există, de asemenea, pagube provocate de resturi de rachete la două clădiri rezidenţiale", a adăugat el.
Viaceslav Gladkov nu a spus cine crede că a tras rachetele, dar în trecut a acuzat forţele ucrainene de cealaltă parte a graniţei de atacuri similare.
Belgorodul se învecinează cu regiunea ucraineană Harkov şi a fost în mod repetat sub tiruri de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina în urmă cu un an.
Ucraina nu revendică aproape niciodată în mod public responsabilitatea pentru atacurile din interiorul Rusiei şi de pe teritoriul controlat de Rusia în Ucraina.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.03.2023, 13:07)
URMEAZĂ REPRESALIILE FEDERAȚIEI RUSE ! PE EI, CU TĂRIE !
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.03.2023, 17:36)
Aurul lui Putin?!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.03.2023, 07:59)
Ce aur? Care e legatura?