PD-L propune prelungirea perioadei de rambursare a creditelor

N.I.
Ziarul BURSA #Politică / 18 noiembrie 2008

Prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan, a declarat că partidul său şi-a propus, dacă accede la guvernare, să iniţieze discuţii cu băncile pentru a prelungi durata de rambursare a creditelor imobiliare în cazul familiilor care nu-şi mai pot permite să plătească ratele. Măsura este inclusă în programul anticriză al PD-L şi vizează prevenirea apariţiei unei crize a locuinţelor, din cauza faptului că cei care au luat credite de la bănci nu le mai pot returna.

Stolojan a declarat, ieri, citat de NewsIn, că un guvern al PD-L va iniţia discuţii cu băncile comerciale pentru identificarea unor soluţii prin care să fie mărită durata perioadei de rambursare a creditelor imobiliare. "Dacă nu vom avea succes, vom interveni noi pentru a refinanţa creditele prin extinderea duratei lor", a spus domnia sa.

Prim-vicepreşedintele PD-L a afirmat că programul de refinanţare de către stat a creditelor imobiliare s-ar putea derula prin bănci cu capital de stat, dar şi prin alte bănci comerciale, în funcţie de fiecare ofertă. Măsura anticriză vizează îndeosebi clasa de mijloc şi pe cei care au o durată de rambursare mai redusă de 35 de ani, în funcţie de situaţia fiecărei familii în parte.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb