PDL a lansat "Cartea Neagră a Minciunilor Guvernării USL"

A.C.
Politică / 15 martie 2014

PDL Cluj va depune, luni, 17 martie, la Instituţia Prefectului Judeţului Cluj, "Cartea Neagră a Minciunilor Guvernării USL", document ce include "un inventar al tuturor promisiunilor neonorate ale unui guvern care s-a afirmat în faţa României doar prin circ, minciună şi demagogie", potrivit unui comunicat remis, astăzi, redacţiei.

În comunicat se arată următoarele: "Minciunile cuplului Ponta-Antonescu nu pot fi trecute uşor cu vederea, mai ales acum când Antonescu se dezice de acţiunile sale din perioada celor 2 ani de coabitare cu PSD, erijându-se într-un lider al opoziţiei. De asemenea, nu pot fi daţi uitării nici miniştrii şi parlamentarii giraţi de acest colos distructiv, care astăzi au probleme grave cu justiţia sau se află chiar în penitenciare. USL s-a născut din ură, s-a hrănit din minciuni şi a murit în lupta pentru ciolan."

PDL Cluj va înmâna acest document prefectului judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, "în speranţa că va lectura cu interes minciunile la care, inclusiv domnia sa a fost părtaş", se mai arată în comunicat.

Filiala PDL din Cluj transmite că va organiza sâmbătă, 22 martie, începând cu ora 11, în Piaţa Lucian Blaga din Cluj-Napoca, un miting naţional împotriva USL-USD, la care sunt aşteptate să participe peste 15.000 de persoane din toată ţara.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb