• Update 18:50 PDL va fuziona cu PNL
Astăzi, cei doi lideri ai PDL şi PNL, Vasile Blaga şi Crin Antonescu au anunţat că cele două partide vor fuziona şi vor lansa un candidat comun la preşedinţie.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat după întâlnirea PNL-PDL, că s-a luat decizia ca cele două partide să aibă un candidat unic la Preşedinţie, care va fi stabilit pe baza unor cercetări.
PNL şi PDL încearcă să ajungă "pas cu pas" la "un mare partid de centru-dreapta", a anunţat liderul democrat-liberal, menţionând că este "destul de greu de crezut" că se va reuşi aceasta până la alegeri.
------
• Update 13:20 Blaga, despre colaborare: "Nu vom avea în vedere doar prezidenţialele, ci şi alegerile din 2016"
Preşedintele PDL, Vasile Blaga a declarat că PDL doreşte colaborarea cu PNL pe termen lung, având în vedere alegerile prezidenţiale din acest an şi cele locale şi parlamentare din 2016.
"Participăm la această discuţie deschişi. Dorim să colaborăm pe termen scurt, mediu şi lung. Deci, nu vom avea în vedere doar alegerile prezidenţiale din acest an, ci şi alegerile locale şi parlamentare din 2016", a afirmat Blaga.
El a precizat că PDL doreşte constituirea în timp a unui mare partid de centru-dreapta.
Vasile Blaga a mai menţionat că PDL salută dorinţa PNL de a face parte din PPE.
----
• Update 13:05 PDL a aprobat alianţa cu PNL
PDL a probat astăzi alianţa cu PNL urmând ca liderii partidelor să se întâlnească, de la ora 17.00, pentru a purta primele discuţii privind proiectul de unificare a dreptei, potrivit declaraţiilor lui Vasile Blaga.
Tinel Gheorghe a transmis astăzi printr-un comunicat: "Grupul Parlamentar PDL din Camera Deputaţilor consideră că este momentul pentru o colaborare parlamentară permanentă între grupurile PDL, PNL şi orice alt grup parlamentar care împărtăşeşte poziţiile noastre împotriva guvernării Ponta. Buna colaborare între grupurile parlamentare din opoziţie pe tema moţiunii de cenzură a arătat încă o dată că există obiective comune şi că semnatarii moţiunii consideră inacceptabile abuzurile la adresa statului de drept şi lipsa de interes şi competenţe pentru relansarea economică dovedite de guvernul lui Victor Ponta".
Grupul parlamentar PDL consideră că această colaborare parlamentară permanentă poate contribui la consolidarea unei opoziţii unite de dreapta care "să ţină piept unei puteri tot mai arogante şi abuzive de stânga".
------
Reprezentanţii PDL s-au întâlnit, în această după amiază, la Parlament, cu cei ai PNL, pentru o primă rundă de negocieri, în vederea colaborării. Înainte ca aceştia să se întâlnească, surse politice ne-au declarat: "Este clar că trebuie ca cele două partide să fuzioneze, în ciuda declaraţiilor preşedintelui PDL Vasile Blaga, care îşi doreşte doar o colaborare cu PNL. În România, nici o alianţă politică nu a «ţinut». Cât priveşte o posibilă alăturare a PMP de PNL şi PDL, nici nu poate fi vorba, pentru că ar fi sinucidere politică.
În clipa când te vei uni cu PMP, vei da ocazia lui Victor Ponta să-şi lanseze atacurile asupra acestei alianţe".
Vasile Blaga, a declarat, ieri, că a avut o discuţie informală în conducerea PDL în care a evaluat situaţia şi posibilităţile de coagulare a dreptei, pe care democrat-liberalii "nu le-au exclus niciodată". El a arătat că PDL şi PNL sunt principalele forţe de dreapta din România şi că într-o construcţie politică "prima dată participă cele mai importante partide de dreapta".
La discuţia cu PNL vor participa Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, secretarul general al partidului, prim-vicepreşedintele Cătălin Predoiu şi trei vicepreşedinţi ai partidului.
Despre varianta în care că PNL ar condiţiona discuţiile cu PDL de susţinerea la prezidenţiale a lui Crin Antonescu, Blaga a spus: "Niciodată când porneşti de la nume nu ajungi la nicio concluzie şi ştiu asta şi colegii liberali. Să vedem cum reprezentăm o puternică opoziţie la PSD şi în cele din urmă vom ajunge desigur şi la nominalizări".
Elena Udrea a postat ieri un mesaj în care arată că PMP anunţă că acceptă orice iniţiativă de unificare a dreptei. Vasile Blaga a comentat: "Hai să discutăm deocamdată între principalele formaţiuni de opoziţie şi cei care vor dori să vină lângă noi...". El a arătat că este convins că la un moment dat şi Mihai Răzvan Ungureanu va dori să discute cu partidele de dreapta în vederea unui proiect comun.
Preşedintele Forţa Civică Mihai Răzvan Ungureanu s-a întâlnit ieri cu preşedintele demisionar al liberalilor, Crin Antonescu, negociind variante de asociere a dreptei în urma scorului înregistrat la alegerile europarlamentare.
• Predoiu: "Vom discuta cu PNL, dar şi la ei trebuie să intervină o clarificare de proiect"
Discuţiile dintre PDL şi PNL despre o posibilă asociere a forţelor de dreapta vor avea loc, dar este important ca şi în formaţiunea liberală să intervină "o clarificare de proiect", a declarat, ieri, prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu, adăugând: "Electoratul de dreapta vrea să unim forţele de dreapta. Este important ca acest proiect să conducă, de această dată cu adevarat la o politică în favoarea cetăţenilor. Vom discuta cu PNL. Este important ca şi la ei să intervină o clarificare de proiect".
• PNL: PMP şi PSD sunt Alianţa Baronilor Alb-Roşii, în spatele falsului conflict Băsescu-Ponta
PMP şi PSD sunt "Alianţa Baronilor Alb-Roşii" realizată în spatele "falsului conflict" dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta "creat doar pentru obţinerea facilă de voturi pe bază de circ şi de manipulare a maselor insuficient informate".
"Românii au primit astăzi cea mai bună dovadă că aşa-zisul conflict între Victor Ponta şi Traian Băsescu este unul fals, pur mediatic, fiind creat doar pentru obţinerea facilă de voturi pe bază de circ şi de manipulare a maselor insuficient informate. În realitate, cei doi se înţeleg foarte bine sau cel puţin la fel de bine pe cât au făcut-o astăzi partidele pe care le conduc sau le-au creat, PSD şi PMP. Cele două partide au dovedit în Parlament, prin vot, că au o colaborare foarte strânsă, acest fapt fiind uşurat probabil şi de vechea şi statornica relaţie de prietenie personală între Victor Ponta şi Elena Udrea, începută din perioada 2000-2004", susţine Pocora într-un comunicat.
Purtătorul de cuvânt al PNL susţine că PSD şi PMP "s-au înţeles perfect, din nou, într-un demers comun, făţiş antieuropean, împiedicând prin vot o acţiune solicitată de justiţie împotriva unui parlamentar PMP".
Pocora susţine că respingerea solicitării DNA a arestarii preventive a deputatului Florin Popescu aduce "o nouă bilă neagră în raportul MCV".
"Observăm stupefiaţi cum partidul baronilor roşii - PSD - a început să facă transfer de know-how înspre micuţul PMP în materie de apărare a corupţilor şi baronilor din partid de mâna lungă a justiţiei. Astfel, parlamentarii din coaliţia majoritară şi "reformatorii" din PMP au format, astăzi, Alianţa Baronilor Alb-Roşii, pe axa Udrea-Ponta, votând în Parlament împotriva cererii de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PMP Florin Popescu", mai susţine purtătorul de cuvânt al PNL, care precizează că deputaţii PNL au votat în favoarea solicitării DNA.
Plenul Camerei a respins, marţi, cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu, fiind exprimate 224 de voturi "împotrivă" şi 78 "pentru", potrivit Mediafax.
Deputaţii s-au pronunţat prin vot secret cu bile asupra cererii privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu. Din totalul celor 401 deputaţi, la votul asupra cererii de încuviinţare a arestării preventive a lui Popescu au fost prezenţi 302 deputaţi.