PE cere Rusiei să returneze integral României tezaurul naţional

F.D.
Internaţional / 14 martie

PE cere Rusiei să returneze integral României tezaurul naţional

Parlamentul European a adoptat joi, prin ridicare de mâini, o rezoluţie prin care cere Rusiei să restituie integral tezaurul naţional al României pe care şi l-a însuşit ilegal, relatează Agerpres.

În rezoluţia adoptată joi, eurodeputaţii subliniază faptul că, în ciuda mai multor încercări de negocieri diplomatice după Primul Război Mondial, tezaurul naţional al României, trimis în Rusia între 1916 şi 1917 pentru a fi păstrat în siguranţă, nu a fost niciodată returnat integral de Rusia. Acesta este un caz internaţional fără precedent de însuşire ilegală a rezervelor de aur şi a obiectelor de patrimoniu şi reprezintă o preocupare permanentă pentru societatea românească, adaugă eurodeputaţii, potrivit unui comunicat al PE.

Parlamentul salută eforturile substanţiale ale UE de a proteja patrimoniul naţional, cultural şi istoric prin punerea în aplicare a legislaţiei şi a mecanismelor de cooperare care reglementează restituirea bunurilor culturale şi de patrimoniu însuşite ilegal de pe teritoriile ţărilor Uniunii, precum şi eforturile sale de combatere a traficului cu bunuri culturale.

Eurodeputaţii solicită Comisiei Europene şi Serviciului European de Acţiune Externă să includă restituirea patrimoniului naţional român pe agenda bilaterală diplomatică care reglementează relaţiile UE-Rusia, de îndată ce contextul regional permite reluarea dialogului politic între părţi.

În timpul Primului Război Mondial, între 1916 şi 1917, România a trimis în Rusia ţaristă tezaurul naţional pentru a fi protejat în cazul ocupaţiei teritoriului naţional. Tezaurul cuprindea în total 91,5 tone de aur fin, care făceau parte din rezerva Băncii Naţionale a României, colecţii regale de bijuterii şi monede rare, precum şi bunuri de importanţă culturală şi istorică nepreţuite, cum ar fi arhive de stat, documente, manuscrise istorice preţioase, picturi de patrimoniu, cărţi rare şi colecţii ale multor instituţii publice şi private. După instalarea la putere a regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul şi a refuzat înapoierea acestuia, o mare parte din valori rămânând nerestituite până în prezent.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. "prin care cere"......buna gluma.....;)))

    1. E plin netul de patrioți moscoviți. Toți nu mai puteți de glumeți. :

    Excelent!

    1. Ce nu stii este nota de subsol.... Parlamentul European cere statelor UE sa returneze activele confiscate de la investitori rusi dar si pe cele suverane rusesti.

      Știm că nu dormi de grija lui Putler.

    De ce nu cere si Cernautiul si jumate din Bucovina, precum si sudul Basarabiei de la Ucrainieni? daca tot sunt pusi pe cerut in numele Romaniei.

    1. De ce nu mergi tu la Moscova?

    Any minute n ow

    1. De vreo 3 decenii vorbeam singuri, acum, cere PE, cui în plus la sicriul Sovietului putlerist.

    UE cu recesiunea economica tot mai mare,

    iar ei se tin de actiuni de piar mediatic,

    fara nici un beneficiu populatiei europene 

    1. Si la mujici nu e recesiune! O duc beton datorita masinilor de spalat furate :)))

    ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb