Producătorul de instalaţii de încălzire prin inducţie Aages Târgu Mureş (AAG) a obţinut, în primele nouă luni ale anului, un profit net de 7,1 milioane lei, cu 62% peste cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, în vreme ce veniturile operaţionale s-au ridicat la 43,5 milioane lei, în creştere cu 36,5%, conform raportului companiei publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Cifra de afaceri s-a majorat cu 42%, până la 39,3 milioane lei, în principal datorită creşterii veniturilor din vânzarea produselor finite, precum şi a creşterii veniturilor din lucrări executate şi servicii prestate, se arată în raport.
Pe de altă parte, cheltuielile operaţionale au fost de 35,1 milioane lei, cu 30,1% peste cele din primele nouă luni ale anului trecut. Cheltuileile cu materialele şi mărfurile s-au ridicat la 16,9 milioane lei, în creştere cu 37%, în vreme ce cheltuielile cu personalul au fost de 12,9 milioane lei, cu 26,9% peste cele din intervalul ianuarie-septembrie 2023.
În acest context, Aages a raportat un profit operaţional de 8,4 milioane lei, cu 71,6% peste cel din primele nouă luni ale anului, în vreme ce din activităţile financiare compania a înregistrat un rezultat negativ de 0,14 milioane lei, mai mic decât cel de la finele lunii septembrie a anului trecut.
"Rezultatul financiar s-a apreciat cu 0,24 milioane lei, în principal datorită scăderii cu 0,49 milioane lei a cheltuielilor financiare (rambursare împrumuturi)", se arată în raportul companiei.
Anul acesta Aages Târgu Mureş a avut rezultate financiare foarte bine, fapt ce a propulsat acţiunile companiei de la 3,74 lei pe unitate la finele lui 2023 la 7 lei în prezent, echivalentul unei creşteri de aproape 90%.
Acţionarul majoritar al companiei este AAGES Head Invest, cu o deţinere de peste 53% din producătorul de instalaţii de încălzire prin inducţie.
1. complicitate
(mesaj trimis de eu în data de 15.11.2024, 19:21)
cum de AAGES HEAD INVEST, este actionarul principal la Aages? cine sunt actionarii din statutul AAGES HEAD INVEST? Nu este o complicitate pentru a evita ceva fiscal si legi, si pentru a manipula micii actionari ( investitori la BVB )?