Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin", una dintre cele mai iubite şi respectate embleme ale culturii române, porneşte într-o călătorie muzicală memorabilă în Kazahstan, în perioada 2-12 mai 2025, la invitaţia Ambasadei României în Republica Kazahstan şi cu sprijinul Rompetrol, conform unui comunicat transmis redacţiei.
"Turneul Corului Madrigal în Kazahstan este mai mult decât o prezenţă artistică: este un act de diplomaţie culturală care vorbeşte despre legături profunde şi valori comune. Într-o regiune cu o moştenire istorică spectaculoasă, Madrigalul aduce o voce unică, o voce care vine cu respect, prietenie şi dorinţa sinceră de a construi punţi durabile între culturi. Este o bucurie personală şi o onoare diplomatică să facilităm această întâlnire între armonia Renaşterii europene şi vibraţia profundă a Asiei Centrale.", declară Excelenţa Sa, Mădălina Lupu - Ambasador al României în Republica Kazahstan.
Evenimentul central al turneului va avea loc pe scena prestigioasei Opere din Astana, unde Corul Madrigal va susţine spectacolul extraordinar "Madrigal - Drumul Mătăsii", într-un decor original, creat special pentru această ocazie. Programul turneului include concertul "Madrigal for Babies", un proiect original al Corului Madigal, care va fi susţinut la Muzeul Naţional din Kazahstan. La acest eveniment interactiv, muzica devine primul limbaj al emoţiei, al descoperirii şi al legăturii dintre copil, sunet şi lume.
"Rompetrol susţine Corul Naţional de Cameră Madrigal - Marin Constantin într-o călătorie simbolică ce reuneşte muzica, patrimoniul şi excelenţa artistică. Turneul internaţional din Kazahstan reprezintă mai mult decât un eveniment cultural - este o punte de energie şi cultură între România şi Kazahstan, două ţări pe care Rompetrol le conectează constant prin parteneriate economice şi, tot mai mult, prin dialog intercultural. Prin acest parteneriat, susţinem nu doar arta la cel mai înalt nivel, ci şi o formă de sustenabilitate orientată către educaţie, dezvoltare comunitară şi păstrarea valorilor culturale pentru generaţiile viitoare. Asemenea energiei, cultura are capacitatea de a crea conexiuni solide, de a deschide perspective şi de a construi punţi durabile între lumi şi domenii aparent distincte." a declarat Erik Sagiyev, CEO Rompetrol (KMG International).
Turneul include, de asemenea, şi lansarea oficială a albumului "Imnurile Naţionale ale Statelor din Asia Centrală", în cadrul Adunării Poporului din Kazahstan, la spectaculosul Palat al Păcii şi Reconcilierii din Astana. Proiectul reprezintă a treia serie de imnuri naţionale produse de Corul Madrigal, după cele dedicate Americii Latine şi Uniunii Europene, un gest de diplomaţie culturală profundă, o reafirmare a modului în care arta şi simbolurile naţionale pot coexista, întărind legăturile dintre popoare. Lansarea va fi urmată de un recital al Corului Madrigal.
Într-un omagiu adus patrimoniului universal, Corul Madrigal va realiza o filmare specială în oraşul antic Otrar, unul dintre cele mai vechi şi importante centre culturale ale Asiei Centrale, parte a patrimoniului mondial UNESCO.
Acest spaţiu istoric, cândva un nod esenţial pe Drumul Mătăsii, va deveni decorul unui nou episod din proiectul internaţional "Muzică contemporană românească în spaţii antice universale", alături de producţiile deja realizate la Sarmizegetusa Regia, Machu Picchu şi Panteonul din Roma. În acest cadru simbolic, Corul Madrigal va interpreta lucrarea "Jocuri (fragment)" de Cornelia Tăutu - o piesă românească de profunzime ritmică, aleasă special pentru a crea o punte între sonorităţile contemporane şi vibraţia unui loc încărcat de istorie şi spiritualitate.
"Kazahstanul este o nouă scenă pentru Madrigal. Turneul este o declaraţie artistică despre armonie, respect şi curajul de a uni tradiţii. Drumul Mătăsii nu mai este doar o rută istorică - este o linie vie de dialog între civilizaţii.Cu fiecare pas al acestui turneu, Corul Madrigal va aduce în Kazahstan nu doar muzică, ci o emoţie colectivă, o poveste despre identitate, armonie şi deschidere. Este o onoare să dăm glas unei misiuni care uneşte lumi prin sunet.Suntem profund recunoscători Ambasadei României în Kazahstan pentru invitaţie şi viziune, dar şi Rompetrol - partenerul nostru principal - pentru încrederea şi energia cu care susţine acest demers artistic. Împreună dăm sens ideii de punte culturală între Est şi Vest", a declarat Emil Pantelimon, manager al Corului Madrigal.
Opinia Cititorului