PENTRU ANUL CURENT SII România estimează o creştere de circa 20% a cifrei de afaceri

G.U.
Companii / 22 iunie 2021

SII România estimează o creştere de circa 20% a cifrei de afaceri

SII România, companie multinaţională specializată în servicii şi soluţii IT, a încheiat anul fiscal 2020 (aprilie 2020 - martie 2021) cu o cifră de afaceri de peste 57 milioane de lei, înregistrând o creştere brută totală de 16%, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. Pentru anul curent, reprezentanţii filialei locale estimează o creştere de circa 20% a cifrei de afaceri şi au în plan recrutarea a peste 150 de ingineri.

Activă de 12 ani pe piaţa locală, SII România, parte a SII Group - companie multinaţională de top din domeniul tehnologiei - furnizează servicii şi soluţii de inginerie software, digital software şi IT outsourcing.

"Pentru a contracara efectele pandemiei, am definit un set de măsuri luând în calcul aspectele esenţiale ale businessului nostru: echipa, partenerii şi evoluţia financiară a companiei. Astfel, am îmbunătăţit pachetul de beneficii oferit colegilor şi am facilitat şi promovat modul de lucru Work-From-Home. Pentru partenerii noştri am menţinut preţul serviciilor, am flexibilizat temporar termenele de plată şi am crescut nivelul serviciilor de suport acordate în procesul acestora de digitalizare. Datorită eficienţei dovedite, vom aplica în continuare aceste măsuri, cu diferite niveluri de intensitate", a declarat Manel Ballesteros, CEO SII România.

Potrivit sursei citate, SII România îşi măreste echipa pentru a susţine cererea de proiecte locale şi globale

În prezent, echipa SII România este formată din peste 300 ingineri software, cu un nivel ridicat de expertiză în mai mult de 40 de tehnologii, cărora li se alătură o echipă de management şi business suport. SII România operează pe două divizii - inginerie şi digital - iar tehnologiile utilizate în majoritatea proiectelor sunt Java, .Net, PHP, C#, C++, ASP.NET, Python, SQL şi altele.

Nivelul de complexitate, volumul proiectelor şi diversitatea tehnologiilor determină o nevoie constantă de creştere şi diversificare a echipelor. Pentru anul acesta, compania are în plan cresterea echipei cu mai mult de 150 de ingineri, care vor lucra pe un portofoliu extins de peste 106 proiecte naţionale şi internaţionale, dezvoltate în prezent pentru clienţi locali şi globali.

Totodată, compania a conturat un plan de investiţii în consolidarea echipei locale şi atragerea de noi profesionişti în cadrul SII România. Astfel, pe lângă beneficiile directe ale dezvoltării carierei într-un mediu de lucru multinaţional, SII Romania pune la dispoziţia angajaţilor, intre altele, posibilitatea de a urma diverse cursuri tehnice sau de soft skills, atât asigurate intern, cât şi prin intermediul partenerilor. De asemenea, tot anul acesta compania a lansat programul intern de recomandări - SIIkers Referral Program - prin care angajaţii pot primi până la 800 EUR net pentru acoperirea unei poziţii deschise prin recomandarea lor directă.

În plus, pentru a promova o cultură a responsabilităţii şi eficienţei individuale, precum şi echilibrul dintre viaţa profesională şi personală, compania a decis ca sistemul work from home să devină o componentă a culturii organizaţionale, se menţionează în comunicat. Totodată, SII România se va muta într-un nou sediu, unde a adaptat spaţiile la un mod de lucru deschis, ce include toate cele trei opţiuni: full-time work from home, prezenţa permanentă la birou sau hibrid.

Top industrii şi proiecte reprezentative pentru SII România

În principal, portofoliul de clienţi ai SII România acoperă lideri din industriile IT, Banking & Finance, Energy, Automotive, Transportation, Aerospace & Defence, Telco etc., pentru care compania livrează atât proiecte de digital software, cat şi de software engineering, destinate filialelor locale, dar şi celor internaţionale.

Echipele din divizia Inginerie a SII Romania livrează servicii de dezvoltare software, testare, mentenanţă şi suport pentru unii din cei mai mari jucatori globali din industriile Automotive, Manufacturing, Transportation, Aerospace & Defense si altele.

Conform comunicatului, un proiect de referinţă livrat pentru o companie lider în industria Automotive constă în dezvoltarea unei soluţii software de tipul Smart Access (acces cu telefonul mobil în maşină) şi pornirea motorului de la distanţă. Totodată, echipele din divizia Inginerie sunt implicate în mai multe proiecte de dezvoltare a unor aplicaţii software pentru panourile de bord şi tip firmware pentru controlere destinate celor mai puternice companii din Automotive prezente în România.

Un alt proiect al diviziei este o soluţie software destinată managementului bazelor de date, dezvoltata pentru un important jucător din industria aerospaţială. Soluţia contribuie la standardizarea datelor şi minimalizarea riscurilor erorilor umane.

Pe de alta parte, echipele din divizia Digital livrează servicii complete de dezvoltare software, testare, mentenanţă şi suport pentru companii de top din industriile IT, Banking & Finance, Energy, Agriculture, Telecommunications si altele. Un alt proiect interesant este o aplicaţie software accesibilă de pe orice dispozitiv mobil, cu ajutorul căreia agenţii de vânzări înregistrează şi vizualizează informaţiile despre comenzi din sistemul SAP. Aplicaţia a fost dezvoltată pentru o companie globală lider in agricultură şi este utilizată în prezent în filialele acesteia din Italia şi Spania.

Pentru una din cele mai importante companii de tehnologie din SUA, SII România livrează servicii de dezvoltare software si quality assurance ca parte integranta dintr-o echipa globala, distribuita pe 3 continente. De asemenea, pentru unul din cei mai mari jucatori din industria de Telecomunicatii compania a dezvoltat o platforma colaborativa pentru monitorizarea, stocarea si administrarea documentelor si a continutului web, utilizata de peste 5000 de utilizatori la nivel de grup.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb