PENTRU ANUL TRECUT Transport Trade Services - profit de 60,8 milioane de lei, în creştere cu 36%

A.I.
Piaţa de Capital / 21 februarie 2022

Sursă foto: BVB

Sursă foto: BVB

Venituri de aproape 600 milioane de lei, cu 15% peste cele din anul 2020

Transport Trade Services (TTS) a raportat, pentru anul trecut, un profit net consolidat de 60,8 milioane de lei, cu 36,2% peste cel din 2020, în condiţiile în care veniturile totale au fost de 598,81 milioane de lei, în creştere cu 15%, toate segmentele de activitate contribuind la această dinamică, conform raportului transportatorului naval pe Dunăre publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Anul 2021 este a fost considerat de grupul TTS drept un an de revenire, ca urmare a ridicării restricţiilor pandemice impuse în 2020, cu efecte puternice asupra economiei, în general. Rezultatele finale nu numai că au confirmat aşteptările, dar au confirmat un an deosebit prin prisma rezultatelor financiare, în special a profitabilităţii activităţii", se arată în raport.

Conform documentului, seceta care a afectat recoltele de cereale din sudul României în anul 2020 nu s-a repetat în anul 2021, ceea ce a asigurat o recoltă de cereale foarte bună în ţara noastră, bună în Bulgaria şi Serbia dar foarte slabă în Ungaria. "Efectele acestei situaţii au fost volume mai reduse la transport şi operare în prima jumătate a anului, o revenire la normalul istoric în trimestrul ale treilea din 2021, urmate de o reducere semnificativă în trimestrul al patrulea, dată de diferenţele dintre preţurile furnizorilor interni şi cele ale cotaţiilor FOB (free on board) Marea Neagră (influenţate de preţurile mărfurilor ucrainene şi ruseşti)", se arată în raport.

Piaţă produselor chimice (îngrăşăminte) a avut o evoluţie normală în prima jumătate a anului trecut, dar cu o reducerea a volumelor în semestrul al doilea ca urmare a creşterii substanţiale a preţurilor - dublare sau chiar triplare - fapt care a descurajat consumul.

"Totalul volumelor transportate şi operate şi-a menţinut creşterea, ajungând de la 7,2% în primul semestru din 2021 faţă de aceeaşi perioada a anului trecut, şi la 12,1% pentru întregul an, comparativ cu precedentul, evoluţii susţinute de creşterea volumelor de produse chimice şi minerale transportate, în special materiile prime pentru industriile metalurgice din România şi Serbia", se arată în raport.

Pe de altă parte, cheltuielile cu subcontractorii s-au situat la 208,67 milioane de lei, cu 9% mai mari decât cele din anul anterior, în timp ce cheltuielile cu salariile au fost de 98,49 milioane de lei, în creştere cu 2%, pentru aceeaşi perioadă de raportare.

Pentru anul trecut, Transport Trade Services a raportat un profit din exploatare consolidat de 79,9 milioane de lei, cu 28,4% peste cel din anul anterior, rezultat ce a fost erodat de un cost de finanţare de 1,92 milioane de lei.

La nivel individual, compania a obţinut un profit net de 36,39 milioane de lei, cu 9,3% mai mare decât cel din anul 2020.

Acţiunile TTS au debutat la BVB în data de 14 iunie anului trecut, după o ofertă publică prin care acţionarii au vândut 50% din companie, operaţiune ce s-a încheiat la preţul de 19,2 lei/acţiune. Faţă de preţul de închidere al titlurilor de astăzi, de 21,1 lei, evaluarea bursieră a Transport Trade Services se ridică la 633 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Oare dau dividende ?

    1. vezi Raportul curent - aprobare politica dividend si regulament AGA din 01.10.2021 > Consiliul de Administrație al Societății va avea în vedere un obiectiv de 45% pentru

      rata de distribuire a dividendelor, calculată in raport cu profitul net distribuibil în baza situațiilor financiare

      individuale anuale auditate ale Societăți 

      pe individuale au doar jumatate din profit consolidat anul asta 36 milioane si la 50% distributie inseamna cam 3,5% Divy

      foarte putin pentru o cash cow

      dar nici growth nu e ca are crestere conjuncturala, zic ei 

      3,5% Divy la 21 lei. dar la 11 lei ?

      V ați învățat sa se mulgă tot ca la companiile de stat! O companie sănătoasă asa face.

      11 lei ?! Pe ce argumente?

      Doar asa, sa dea bine fix în pix? 

    Fata de q3 nu au mai adaugat mare lucru,una peste alta macar nu e scumpa,chiar daca pare ca se plafoneaza prin zona asta de afaceri si profit.Au ales baietii timpul potrivit sa vanda jumatate in IPO.ma refer la situatiile consolidate ca pe alea individuale lucrurile au evoluat foarte modest,mai ales ca zic ei ca anul a fost bun .Daca reusesc sa mentina cat de cat lucrurile si dau dividende cea mai mare parte a profitului ar putea fi o actiune de randament decent,mai mult pentru fonduri.Daca nu...

    Profit 60 mil, amatori!

    CLAIM face 140 in 2025,deocamdata e putin ocupata, nu stie ce o sa faca cu atatia bani si deci nu se complica sa inceapa sa faca profit 

    1. Da bv ma. Claim și frb dau 100% din profit divident.

      Mai bine le delisteaza :))  

      Niște diletanți :)))

      În plus, păstrează juma pentru companie...pfoooa.

      Se mai găsește bid la Claim?  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb