PENTRU PERSONALITĂŢI, Justiţia, trambulina către liniştea spitalului

CĂTĂLIN DEACU, DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Politică / 13 ianuarie 2011

Justiţia, trambulina către liniştea spitalului

Arestul Poliţiei şi sălile de judecată au devenit pentru nume grele din lumea afacerilor şi ale politicii dâmboviţene o trambulină către paturile "imaculate" ale spitalelor noastre. Ce-i drept, este şi aceasta o formă de "imobilizare", exceptându-l pe Omar Hayssam, care s-a dovedit apt de fugă. Cercetaţi pentru fapte care au şocat opinia publică, aceştia se dovedesc a fi, în fapt, nişte persoane extrem de sensibile...

Contactul cu judecătorii şi nopţile petrecute în arestul Poliţiei s-au dovedit a fi grav dăunătoare pentru sănătatea unor nume grele precum: Cătălin Chelu, Sorin Ovidiu Vîntu, Cătălin Voicu sau Omar Hayssam. De asemenea, probleme de sănătate a avut şi Dan Valentin Fătuloiu dar şi fostul ministru al Tineretului şi Sporturilor, Monica Iacob Ridzi, în urma cercetărilor efectuate de procurorii DNA.

Ei şi mulţi alţii au clacat, având nevoie de îngrijiri medicale, la scurt timp după contactul cu Justiţia.

Este greu de crezul că doar stresul provoacă atâtea probleme de sănătate unor persoane care, prin fişa pos-turilor lor, erau obişnuite cu o viaţă trepidantă, desprinsă parcă din filmele de acţiune.

Se pune astfel întrebarea dacă acestor oameni le-a fost consultată fişa medicală înainte să intre în malaxorul Justiţiei...

Prezentăm, în continuare, cazurile persoanelor mai sus menţionate. Deşi lista este mult mai lungă, ne-am limitat doar la cazurile care au ţinut capul de afiş în ultima perioadă.

Dan Valentin Fătuloiu: fostul secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne s-a internat, ieri, la Spitalul de Urgenţă Floreasca să se opereze... la un deget. Fătuloiu a ajuns la "cuţit", la secţia de chirurgie plastică, din cauza "unei suferinţe cronice", potrivit medicilor. Numele fostului secretar de stat apare, ca denunţător, în dosarul mitei de 50.000 de euro, în baza căruia a fost reţinut omul de afaceri Cătălin Chelu.

Cătălin Chelu: omul de afaceri gălăţean a fost scos pe targă săptămâ-na trecută de la Curtea de Apel Bucureşti, fiind transportat de urgenţă la spital după ce i s-a făcut rău în timp ce se judeca cererea sa de eliberare din arest. Conform medicilor, Chelu are probleme medicale grave, el fiind cunoscut ca având diabet. Cătălin Chelu a fost reţinut pe 20 noiembrie 2010 de către procurorii DNA şi trimis în arest preventinv pentru 29 de zile, în urma scandalului tentativei de mituire a lui Dan Valentin Fătuloiu.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost reţinut de procurori pe 9 septembrie 2010, primind mandat pentru 29 de zile de arest, fiind acuzat de favorizarea lui Nicolae Popa, condamnat, în lipsă, la 15 ani de detenţie pentru fraudarea a peste 300.000 de investitori FNI.

La puţin timp după ce a părăsit arestul, omul de afaceri, cercetat în libertate, a fost internat la secţia Cardiologie a Spitalului Floreasca din Bucureşti. Potrivit medicilor, Vîntu are probleme cardiace.

Cătălin Voicu: Pe 30 martie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Jus-tiţie a dispus arestarea senatorului pentru o perioadă de 30 de zile. Cătălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată. Nici până în prezent senatorul nu a fost judecat, fiind cercetat în stare de arest. La scurt timp după arestare, senatorului i s-a făcut rău, i-a cres-cut tensiunea, şi a fost internat în Spitalul Penitenciar Jilava. Cătălin Voicu suferă de o boală cardiovas-culară cronică.

Omar Hayssam: omul de afaceri sirian a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru acuzaţii de terorism, în urma controversatului caz al răpirii jurnaliştilor români în Irak. Hayssam a fost eliberat după ce medicii de la Institutului Mina Minovici au stabilit că ar fi mult prea bolnav (cancer la colon) ca să fie îngrijit în spitalul penitenciarului Rahova. La puţin rimp după eliberare, sirianul a fugit din ţară.

Un alt personaj celebru care a avut parte de experienţa arestului - Gigi Becali - a insistat la ieşirea din beciurile Poliţiei ca foştii lui colegi de celulă să depună mărturie pentru faptul că nu a plâns, "ca alţii" şi nici nu a solicitat asistenţă medicală.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Va doresc un an 2011 spornic, cu macar 5 zile la "mititica" indiferent de ce, in Romania nici ca mai conteaza, vad o celula de vreo 9 mp si in ea inca vreo 9 colegi duiosi, ca dotari, o cabina de dus care este in acelasi timp si WC, cu un robinet de unde iti iei apa de baut, robinet amplasat deasupra budei, cam vreo 10 cm, cu un geam la celula (ma refer la sticla aia transparenta) care de fapt este inlocuit de o tabla intepata cu un cui, ca sa stii cand e zi si cand e noapte, cu un bec de 60W atarnat in tavan, cu un capo (sef) care-ti spune cand si ce sa faci si alte chestii frumopase, sensibile in viata unui om "normal". Iar dupa ce iesiti sa va astepte familia, saracita intre timp de cei care au acest interes, iar voi sa recitati urmatoarele :Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei

    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei, 

    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,  

    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

    1. xxx file, mai sus ai descris camera in care ai locuit?

      familiile autorilor, la fel ca ale majoritatii romanilor, sunt deja saracite de personaje precum cele carora le plangi tu de mila. 

      Camera de care faci vorbire ti-o "inchiriez" si tie.La fel, celalte urari. Sa ai un an 2011 plin de surprize...placute !Am uitat problema cu spitalul, sa nu te imbolnavesti cumva de grija altora, doar de cainii fara stapan. Amin !

      Regula e simpla, cu cat ai furat mai mult, cu atat stai mai putin la zdup. Cand te gandesti ca din aia noua colegi 'dubiosi' cel putin vreo patru sunt acolo in urma actiunilor 'bolnaviorilor'...

      Ai dreptate! Cu cat a furat mai mult a stat mai putin la zdup!! Dar de ce??? Fiindca cu atat a platit (DAT SPAGA) , mai mult la judecatori si politisti!!! Ha-ha-ha -ha!!! E simplu nu?? Da , DAR ASTA ESTE PURUL ADEVAR!!!!!!!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb