PENTRU PRIMA DATĂ DUPĂ 1989, Moody's a retrogradat China

Ziarul BURSA #Internaţional / 25 mai 2017

Moody's a retrogradat China

Autorităţile chineze: "Moody's supraestimează dificultăţile cu care se confruntă economia noastră "

Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a retrogradat, ieri, ratingul de ţară al Chinei, prima acţiune de acest fel adoptată de Moody's în cazul Chinei în aproape trei decenii, pe fondul estimărilor că soliditatea financiară a gigantului asiatic se va deteriora în următorii ani pe măsură ce datoria creşte şi economia încetineşte, informează Reuters.

Acţiunile chineze au scăzut la fel ca şi yuanul şi dolarul australian după ce Moody's a retrogradat ratingul de ţară al Chinei de la "Aa 3" până la "A1", cu perspectivă stabilă, potrivit agenţiilor de presă internaţionale.

"Retrogradarea reflectă estimările Moody's că soliditatea financiară a Chinei se va eroda în cursul următorilor ani, pe măsură ce volumul total al datoriei va continua să crească iar creşterea potenţială încetineşte", a informat Moody's într-un comunicat. Agenţia de evaluare apreciază că reformele adoptate de autorităţile de la Beijing vor încetini dar nu vor putea împiedica creşterea datoriei ţării.

În replică, Ministerul chinez de Finanţe a anunţat că decizia Moody's se bazează pe o metodologie inadecvată de evaluare a riscurilor cu care se confruntă a doua economie a lumii. "Moody's supraestimează dificultăţile cu care se confruntă economia chineză", se arată într-un comunicat al Ministerul chinez de Finanţe.

În ultimele luni, autorităţile de la Beijing şi-au intensificat măsurile de combatere a investiţiilor riscante care pun în pericol stabilitatea celei de-a doua economii a lumii. Banca Centrală a Chinei a majorat de două ori dobânda de bază începând din luna februarie iar Autoritatea de reglementare a băncilor a început să limiteze produsele de investiţii cu grad mare de risc.

Deşi retrogradarea va creşte uşor costurile de creditare ale Guvernului chinez şi ale companiilor de stat, ratingul de ţară al Chinei rămâne în zona investment grade fiind similar cu cel acordat unor ţări precum Japonia, Arabia Saudită şi Estonia, potrivit Agerpres.

Celelalte agenţii de evaluare atribuie Chinei un rating "AA minus", cu perspectivă negativă în cazul Standard & Poor's, şi "A plus" cu perspectivă stabilă în cazul Fitch Ratings.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Se pare ca in acest moment toti indicii bursieri din China sunt pe plus....China A 50 chiar cu 1,7%......

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb