Percheziţii la membrii unei grupări de cămătari

Andreea Stoica
Anticorupţie / 17 martie 2017

Percheziţii la membrii unei grupări de cămătari

Actualizare 09:32 Ioan Timofte, implicat în anchetă

Ioan Timofte, fost fotbalist şi fost director sportiv la clubul Boavista din Portugalia, este vizat de ancheta DIICOT, potrivit unor surse judiciare.

Ioan Timofte este posibil să fi luat bani cu împrumut de la aceşti cămătari, iar apoi ar fi relaţionat cu aceştia şi s-ar fi alăturat reţelei, potrivit suspiciunilor procurorilor. El urmează să fie audiat în acest caz, transmite Digi24.

(M.I.)

--------

Mai multe percheziţii au loc, în această dimineaţă, în judeţele Timiş şi Suceava, la persoane suspectate că au oferit bani cu camătă, în contractele încheiate fiind menţionată obligaţia celor care primeau împrumuturile de a oferi propriile case.

Sunt cel puţin 30 de victime, iar prejudiciul este de 3,5 milioane de euro, potrivit Digi24.

Procurorii au în vizor 17 suspecţi, iar acuzaţiile sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2010-2017, acest grup infracţional organizat de mari dimensiuni, care a acţionat coordonat pe raza municipiilor Timişoara şi Suceava, acorda împrumuturi, prin contracte perfectate "ad validitatem", în conţinutul cărora erau disimulate şi dobânzile aferente sumelor împrumutate. Contractele de împrumut erau perfectate cu obligaţia persoanelor împrumutate de a oferi garanţii imobiliare solide. În cazul in care persoanele împrumutate nu rambursau la termen debitul contractat, se demara procedura executării silite, în regim de urgenţă.

Sumele de bani împrumutate şi dobânda percepută erau preluate, atât cash, cât şi prin virament bancar, direct de către cămătari sau prin intermediul persoanelor din anturajul acestora.

Liderii grupării infracţionale foloseau diferiţi membri ai familiei şi alţi apropiaţi ca interpuşi la încheierea contractelor de împrumut sau îi împuterniceau ulterior pe aceştia pentru a iniţia procedura executării silite împotriva victimelor.

Cămătarii nu acceptau nici un fel de compromis în rezolvarea situaţiei, în sensul că nu permiteau victimelor să îşi valorifice singure imobilele la preţul real al pieţei, pentru a-şi putea achita debitele, refuzând categoric să ridice ipotecile instituite pe numele acestora. Scopul clar conturat al grupării era de la bun început deposedarea victimelor de bunurile imobile cu care aceştia garantau împrumuturile contractate, prin instituirea de dobânzi mari, la termene de scadenţă foarte scurte, lucru care făcea ca victimele să fie în imposibilitatea de a plăti dobânzile percepute de cămătari.

În aceste condiţii, în marea majoritate a cazurilor constatate, persoanele care s-au împrumutat cu camătă şi au garantat aceste sume de bani cu proprietăţile pe care le deţineau, au ajuns să fie deposedate de bunurile proprii. Ulterior deposedării de bunurile imobile, unii debitori erau nevoiţi să locuiască în propria lor casă ca chiriaşi ai membrilor grupării, achitând lunar sume cuprinse între 200 şi 300 euro, în multe cazuri victimele ajungând să achite sume de peste 15.000 de euro cămătarilor doar cu titlu de chirie. Membrii grupării îţi rotunjau astfel veniturile şi din prestarea de astfel de activităţi oneroase, nedeclarate la autorităţile fiscale pentru plata impozitului aferent.

Cu sumele de banii obţinute din cămătărie de către membrii grupării infracţionale, cămătarii achiziţionau bunuri mobile şi imobile, înregistrate pe numele acestora sau pe numele altor persoane din anturajul lor sau din familie.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb