Percheziţii privind eliberarea de certificate false de vaccinare anti COVID

ANA FELEA
Miscellanea / 26 ianuarie 2022

Percheziţii privind eliberarea de certificate false de vaccinare anti COVID

Actualizare - Din cercetări a reieşit că, în perioada 2021-2022, patru buzoieni cu vârste cuprinse între 26 şi 52 de ani, au beneficiat de vaccinare anticovid, care s-a realizat în mod fictiv, scopul fiind obţinerea certificatului specific.

Intermediarii acestei acţiuni sunt mai mulţi angajaţi ai unui cabinet medical individual din Giurgiu, persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 61 de ani.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe documente, înscrisuri şi medii de stocare.

Poliţiştii au pus în executare opt mandate de aducere, iar persoanele cercetate au fost conduse la sediul Poliţiei, pentru audieri sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals.

Unele surse spun că ar fi vorba despre o familie al unui angajat din Direcţia de Finanţe.

Având în vedere posibilitatea extinderii cercetărilor, atât cu privire la numărul persoanelor implicate, cât şi cu privire la faptele săvârşite, dosarul penal a fost declinat spre competentă soluţionare unităţii de parchet.

Activităţile au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

---

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Buzău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, efectuează, in aceasta dimineaţă, 5 percheziţii domiciliare, în judeţele Buzău, Giurgiu şi Ilfov, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări în legătură modalitatea de eliberare a certificatelor de vaccinare anti Covid-19.

"Activitatea vizează un cabinet medical individual, printre persoanele implicate fiind şi personal medical din cadrul acestei entităţi. Dosarul penal are la bază săvârşirea infracţiunilor de fals informatic şi uz de fals", se arată într-un comunicat emis de IPJ Buzău.

Poliţiştii vor pune în executare 8 mandate de aducere, persoanele cercetate urmând a fi conduse la sediul Poliţiei, pentru audieri.

Activităţile beneficiază de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.La percheziţii participă poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Buzău şi Giurgiu şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb