Problemele referitoare la realizările şi perspectivele din sistemul de apă şi de canalizare arădean au reprezentat tema discuţiilor dintre reprezentanţii autorităţilor judeţene şi David Kelly, consultant al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, specialist în reţele de apă.
"Întâlnirea a fost utilă. Am notat diferite aspecte legate de situaţia actuală şi perspectivele reţelei de canalizare din judeţul Arad, pe care le voi prezenta în Marea Britanie şi care vor fi aduse la cunoştinţa potenţialilor operatori din acest domeniu", a declarat David Kelly. Expertul britanic i-a invitat pe oficialilii arădeni să participe, la începutul lunii martie, la o misiune diplomatică în Marea Britanie, cu scopul de a vizita o serie de companii de apă. În cadrul misiunii, "British Water" va organiza un seminar la care vor participa şi alte companii active din sectorul de apă din Marea Britanie.
"Ştim ce ne aşteaptă, ştim că avem mult de lucru în acest domeniu şi orice experienţă la nivel european este binevenită. Am arătat că suntem interesaţi de modul în care alte ţări au reuşit să implementeze un sistem performant în domeniul reţelelor de apă şi canalizare şi dorim să preluăm din experienţa lor pozitivă", a declarat preşedintele CJ Arad, Iosif Matula, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Reprezentantul Ambasadei intenţionează să realizeze un studiu al sistemelor de apă din România. Acest studiu va fi făcut public în Marea Britanie, pentru încurajarea industriei britanice, în vederea realizării de investiţii în ţara noastră.