Primele două contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) al oraşului Gura Humorului au fost semnate, ieri, de Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului.
Proiectul "Reabilitarea infrastructurii rutiere oraş Gura Humorului" are o valoare totală de 8.417.713 lei, din care 5.465.565 lei fonduri europene nerambursabile. Programul va fi implementat în 20 de luni şi vizează modernizarea a 16 străzi şi construirea unei piste de biciclete de 1,2 km pe strada Voroneţ.
Proiectul "Realizarea unui sistem de monitorizare video pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în oraşul Gura Humorului" are o valoare totală de 2.798.909 lei, din care 1.806.394 lei finanţare europeană nerambursabilă.
Pe lângă aceste programe, în cadrul PIDU Gura Humorului a mai fost aprobat proiectul "Accese şi parcări în zona catedralei ortodoxe şi pe strada Marly". Valoarea totală a proiectelor incluse în PIDU care vor fi finanţate prin POR se ridică la suma de 14.321.984,82 lei.