Peste 30% dintre posturile de conducere ale companiilor, deţinute de femei

Ziarul BURSA #Companii / 23 aprilie 2013

Peste 30% dintre posturile de conducere ale companiilor, deţinute de femei

Interviu cu doamna Cristina Chiriac, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Antreprenorilor din România şi ambasador al Antreprenoriatului Feminin

Reporter: Vă rugăm să ne spuneţi care este stadiul dezvoltării antreprenoriatului feminin în ţara noastră?

Cristina Chiriac: În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, peste 50% din PIB este generat de IMM-uri. Europa a înţeles că micile întreprinderi reprezintă viitorul economic.

În România, în ultima perioadă, tot mai multe femei au prins curaj să îşi dezvolte propria afacere, deşi în opinia mea nu suficient de multe. Aş putea spune că suntem într-o fază incipientă, deşi demersurile de susţinere a antreprenoriatului feminin au debutat acum mai bine de trei ani.

Reporter: Ce şanse are o femeie să reuşească în afaceri într-o zonă preponderent masculină? Care sunt atuurile unei femei de afaceri?

Cristina Chiriac: Milităm pentru egalitate de şanse. Avem politici pentru egalitate de şanse. În mod normal femeile sunt percepute în societate ca şi egale bărbaţilor. În realitate, însă, femeile nu vor fi egale cu bărbaţii niciodată, chiar şi pentru simplul fapt că noi, femeile, dăruim viaţă şi, poate, nici nu este de dorit să concurăm în toa-te domeniile cu bărbaţii. Ar trebui să fim mândre de atuurile pe care le avem!

Imaginaţi-vă o femeie lipsită de feminitate. Cum ar fi?

Societatea actuală este într-o continuă dezvoltare. Graniţele nu mai sunt atât de stricte, ele fiind depăşite tot mai mult de la o zi la alta, însă recunosc - echilibrul este foarte important!

Sunt bărbaţi care îşi iau concediu postnatal, femei ce ocupă funcţii în armată, aviaţie; chiar şi în poliţia română a crescut numărul femeilor ofiţer.

Şansele şi atuurile pentru a reuşi în afaceri, în opinia mea, constau în determinare, curaj şi perseverenţă.

Reporter: Există mitul că sunt prea puţine femei de afaceri în România. Sunteţi de acord? Cum poate creşte numărul acestora?

Cristina Chiriac: Nu este un mit, ci o realitate.

O ţară care are mulţi antreprenori este o ţară cu o economie sănătoasă!

Când vom conştientiza acest lucru şi politicile fiscale vor fi dovada, abia în acel moment se vor vedea rezultatele, însă până atunci putem vorbi poate doar de pionierat în acest domeniu.

Reporter: Credeţi că, dacă lumea ar fi fost condusă de femei, lumea ar fi arătat altfel. Dacă da, cum?

Cristina Chiriac: Margaret Thatcher, Angela Merkel, Hillary Clinton dar şi multe alte femei au dovedit capacităţi uimitoare de lider.

Deşi nu sunt implicate atât de mult în afaceri pe cont propriu, femeile din România se află totuşi pe locul unu în Europa, ţara noastră având cele mai multe femei în posturile de conducere şi în Consiliile de Administraţie ale firmelor.

Astfel, România are femei în peste 30% dintre posturile de conducere ale companiilor, urmată de Letonia, cu femei în puţin peste 20% dintre funcţiile de conducere ale firmelor.

Lumea condusă de femei ar fi o lume mai caldă şi mai puţin încrâncenată.

Reporter: Sunteţi iniţiatorul Asociaţiei Nationale a Antreprenorilor din România (ANAA). Care sunt obiectivele acestei Asociaţii?

Cristina Chiriac: Noi credem în oameni şi în ideile lor.

ANAA vine în sprijinul tuturor antreprenorilor.

Eu, ca antreprenor, am constatat cât de important este să fii informat, să fii reprezentat, să exişti nu doar ca număr într-o statistică.

Ne-am obişnuit să fim ignoraţi, cam de toată lumea.

Suntem obişnuiţi să-i lăsăm pe ceilalţi să vorbească în numele nostru, des-pre problemele noastre, deşi nu i-am mandatat şi nici nu ne-a cerut nimeni opinia. Mai grav este că cei ce vorbesc în numele nostru nici măcar nu provin din lumea reală, sunt fie teoreticieni, fie s-au obişnuit atât de mult cu funcţiile dobândite şi bine plătite, încât le este foarte greu să identifice problemele cu care ne confruntăm.

Tot ceea ce face ANAA presupune voluntariat, multă muncă şi egalitate.

Deşi nu există taxe de înscriere sau de membru, avem totuşi un scop în privinţa taxelor - dar aici mă refer la taxele pe care noi, contribuabilii, trebuie să avem grijă, lună de lună, să le plătim. Nu ne dorim un paradis fiscal, ci un mediu de afaceri în care birul să nu mai fie atât de asupritor, statul să ne fie sprijin în dezvoltare şi să ne înţeleagă şi să ne asculte nevoile.

Toţi ce vor să facă parte din proiect sunt aşteptaţi să completeze formularul de adeziune de pe site-ul www.anaa.ro.

Numai împreună putem deveni o voce puternică.

Reporter: Recent, a luat fiinţă şi Forumul Naţional al Antreprenorilor. Pare că oamenii de afaceri autohtoni simt nevoia să se uneasca pentru a le creşte influenţa în dialogul cu autorităţile. Cum comentaţi?

Cristina Chiriac: De-a lungul timpului au existat mai multe asociaţii care au reprezentat mediul de afaceri. Dacă apar unele noi şi exemplele recente sunt o dovadă în acest sens, înseamnă că oamenii de afaceri nu se mai simt reprezentaţi de vechile organisme.

Pe de altă parte, nici autorităţile nu au avut în vechile structuri ale oamenilor de afaceri un partener de dialog constructiv.

Reporter: Cum credeţi că vor evolua afacerile autohtone după recentele evenimente din Cipru? Vor mai avea curajul antreprenorii să se dezvolte având în vedere problemele existente, în special în sectorul bancar?

Cristina Chiriac: Cipru este un exemplu care ar trebui să rămână izolat, pentru pieţele financiare, însă nu trebuie ignorat, el se poate repeta oricând în altă ţară.

Sistemul de impozitare dintr-o ţară este foarte important, cu cât statul dă dovadă de flexibilitate şi de adaptare la cerinţele pieţei cu atât impactul asupra riscurilor se diminuează.

Având în vedere faptul că Bank of Cypus (BoC) este prezentă în Româ-nia, în mod clar, companiile care au conturi la această bancă, acum, nu se simt foarte confortabil.

Norocul pieţei financiare româneşti este că această bancă cipriotă nu are o cotă de piaţă mare, însă am putea asis-ta în această perioadă de criză la o tranzacţie importantă prin care Banca Transilvania ar putea deveni cumpărătorul BoC.

Şi iată cum o bancă românească ar putea salva o bancă straină, un lucru inedit şi lăudabil, dacă se va întâmpla aşa.

Dacă această tranzacţie va fi o reuşită vom vedea în viitor, spun acest lucru mai ales pentru că şi Banca Transilvania este prezentă în Cipru, iar BoC este unul din acţionarii importanţi ai Băncii Transilvania, lucrurile sunt mai complicate decât par la prima vedere.

Sistemul bancar reprezintă inima economiei. De aceea, este vital ca el să rămână în parametri stabili, să ajute la finanţarea companiilor pentru bunul mers al economiei.

Este vital ca orice astfel de tranzacţie să se desfăşoare foarte transparent şi legal.

Eu una am încredere în sistemul bancar românesc şi sper ca el să rămână partenerul antreprenorilor, mai ales că, fără capital, nu putem vorbi de dezvoltare.

Reporter: Cum vedeţi viitorul antreprenoriatului după această perioadă de criză (dacă va trece vreodată)?

Cristina Chiriac: Ideal ar fi să avem cât mai mulţi antreprenori în România. Până la urmă, fiecare antreprenor este un plătitor de taxe şi impozite. Însă, coborând în realitate, trebuie să spun că greutatea fiscală a doborât mulţi antreprenori. Când vom înţelege că politica fiscală nu se face din birou, ci trebuie să fie aplicată la nevoile şi necesităţile unei societăţi, în care dialogul social se şi aplică, atunci vom avea mai multi antreprenori.

De noi toţi depinde sfârşitul perioadei de criză. Dacă vom înţelege că trebuie să încurajăm consumul, nu să îl oprim, că avem nevoie de investitori în Romania, că este nevoie de prudenţă şi de predictibilitate financiară, atunci, poate, criza se va sfârşi mai repede decât credem.

Reporter: Sunteţi ambasador al antreprenoriatului feminin. Care este mesajul pe care să îl transmită Bruxelles-ul femeilor antreprenor din ţara noastră?

Cristina Chiriac: Cred că este unul foarte simplu. SE POATE! Îndrăzniţi să vă trăiţi visele!

Procentul femeilor antreprenor din Uniunea Europeană este de circa 34,4%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) şi ale Comisiei Europene, iar în România - puţin peste 6%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb