Peste 40.000 de persoane au fost evacuate în India şi Pakistan, odată cu apropierea puternicului ciclon Biparjoy, însoţit de rafale de vânt de peste 150 de kilometri pe oră, care urmează să atingă cele două ţări joi, în contextul în care ploi diluviene s-au soldat deja cu trei morţi, anunţă marţi autorităţile, informează news.ro.
Biparjoy - care înseamnă "dezastru" în bengali -, avansa marţi în Marea Arabiei şi urmează să atingă uscatul joi, într-o zonă situată între partea de sud a Pakistanului şi vestul Indiei, potrivit serviciilor meteorologice.
Peste 22.000 de persoane au fost evacuate în provincia pakistaneză Sindh, iar alte peste 20.000 în statul indian Gujarat, potrivit autorităţilor celor două ţări.
În zona de coastă a statului Gujarat, pescarii au fost îndemnaţi să rămână în port, deoarece valurile pot depăşi trei metri înălţime.
Paza de Coastă indiană a evacuat luni 50 de membri ai echipajului unei nave de prospecţii petroliere, care se afla în dificultate, în furtună.