Peste 5 milioane de participanţi la Pilonul II de pensii

A.T.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 17 septembrie 2010

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) marchează, astăzi, trei ani de la startul implementării şi aderării iniţiale la Pilonul II, fondurile de pensii adminis-trate privat. La sfârşitul perioadei de aderare, 17 septembrie 2007 - 17 ianuarie 2008, cele 18 fonduri de pensii administrate privat aveau 4.156.316 participanţi, dintre care doar 332.706 persoane au fost repartizate aleatoriu.

Potrivit unui comunicat remis redacţiei, un număr de 5.091.825 de participanţi contribuie, în prezent, la fondurile de pensii administrate privat. În perioada mai 2008 - august 2010, respectiv de când s-a început colectarea contribuţiilor în sistem, numărul participanţilor a crescut cu 22,5%. Activele nete administrate de către fondurile de pensii au ajuns, la 31 august a.c., la 3.707,6 milioane lei (875 milioane de euro), de 43 ori mai mari decât în luna mai 2008.

La 31 august a.c., 65,1% din activele fondurilor de pensii administrate privat erau investite în titluri de stat. Obligaţiunile municipale, cu un trend fluctuant, au reprezentat 0,9% din activele nete ale fondurilor. Obligaţiunile corporative reprezintă 13,1% din active iar depozitele bancare, în continuă scădere de la începutul funcţionării sistemului dar în creştere faţă de 2009, au ajuns la 8,3% din active.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb