Peste 70 de laboratoare ale Universităţii Politehnica Timişoara vor fi modernizate şi dotate prin Programul Regional Vest

A.F.
Comunicate de presă / 19 februarie

Peste 70 de laboratoare ale Universităţii Politehnica Timişoara vor fi modernizate şi dotate prin Programul Regional Vest

5.500 de studenţi ai Universităţii Politehnica din Timişoara vor beneficia de condiţii mai bune de studiu, printr-un proiect finanţat prin fonduri europene. Reprezentanţii UPT şi cei ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) au semnat contractul de finanţare pentru proiectul "SmartEduStructureUPT", ce prevede modernizarea şi echiparea infrastructurii educaţionale şi îmbunătăţirea accesului la educaţie.

Peste 3 milioane de euro vor fi investiţi în modernizarea şi dotarea a 72 de laboratoare, de la 7 facultăţi, prin Programul Regional Vest 2021-2027, gestionat de ADR Vest:

Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi;

Facultatea de Construcţii;

Facultatea de Automatică şi Calculatoare;

Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale;

Facultatea de Mecanică;

Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării;

Facultatea de Inginerie Electrică şi Energetică.

Sălile vor fi dotate cu echipamente de ultimă generaţie, precum şi cu programe şi softuri necesare pentru adaptarea programelor de studiu la cerinţele pieţei muncii. În plus, vor fi dezvoltate platforme de e-learning şi biblioteci digitale, iar o serie de cursuri vor fi digitalizate, astfel încât să fie facilitate formele de educaţie în regim online.

Pe lângă îmbunătăţirea cursurilor existente, proiectul prevede şi crearea unora noi. Printre acestea se numără cursul "Industry 4.0", dezvoltat de Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi, cu scopul de a oferi participanţilor o înţelegere aprofundată a conceptelor şi tehnologiilor cheie ale Industriei 4.0, de a explora impactul acesteia asupra manufacturii şi altor industrii, şi de a dezvolta abilităţi practice pentru implementarea soluţiilor de transformare digitală.

În plus, odată cu noile investiţii, Universitatea Politehnica va putea să oferteze şi un program nou de master, în "Eficienţă energetică şi sustenabilitate", ce îşi propune formarea specialiştilor capabili să proiecteze, să implementeze şi să gestioneze soluţii energetice eficiente şi sustenabile, contribuind la reducerea impactului asupra mediului şi promovarea unui viitor durabil.

"Prin Programul Regional Vest, ne asigurăm că resursele europene sunt direcţionate strategic către proiecte cu impact real asupra comunităţii academice şi economice. Investiţia în laboratoare moderne şi în digitalizarea procesului educaţional, dar şi în noi programe de studiu, va contribui la formarea unor specialişti mai bine pregătiţi, capabili să răspundă provocărilor tehnologiilor emergente. Acest demers sprijină studenţii şi cadrele didactice ale UPT şi întăreşte competitivitatea regională, oferind industriei specialişti calificaţi, adaptaţi noilor cerinţe tehnologice", a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Proiectul urmează să fie implementat în următorii doi ani, iar de el vor beneficia anual şi aproape 400 de studenţi ce aparţin grupurilor vulnerabile sau marginalizate.

În total, ADR Vest va investi 21 de milioane de euro în universităţile din Regiunea Vest, prin PR Vest. Alte peste 90 de milioane de euro vor ajunge la grădiniţele, şcolile şi liceele din regiune.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7671
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2843
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0138
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb