Jumătate din sumă o ocupa mărcile industriale, 70% din acest volum fiind din import.
Ciocolatierii români cresc ca şi număr de firme, dar şi ca profesionalism.
Aproape jumătate din branduri sunt poziţionate in vestul ţării. De aceea, prima ediţie a festivalului ciocolatei din afara capitalei începe vineri 11 aprilie, la Cluj, conform unui comunicat transmis redacţiei.
"Cu toate că mărcile industriale domină în continuare jumătate din piaţa evaluată la peste 880 de milioane de euro, iar aproximativ 70% dintre produse sunt importate, ciocolatierii români încep să recupereze teren. În ultimii ani, antreprenorii locali din domeniul dulciurilor au demonstrat o creştere remarcabilă, atât în ceea ce priveşte numărul de afaceri nou-înfiinţate, cât şi în calitatea produselor artizanale. Partenerii noştri cer calitate la materia primă şi oferă mai departe calitate." (Marian Anghel, Omniagusti)
"Observăm o maturizare evidentă a pieţei locale. Ciocolatierii români nu mai sunt doar pasionaţi - devin profesionişti, investesc în educaţie, branding şi ingrediente de calitate. Vestul ţării s-a remarcat ca o zona creativa, cu aproape jumătate din brandurile autohtone dezvoltate aici. Este un semn clar că dulciurile româneşti capătă identitate şi valoare adăugată." (Adina Istrate, organizator Chocolate Saga)
Această evoluţie vine pe fondul unui interes tot mai mare al consumatorilor pentru produse autentice, cu poveşti locale şi gusturi originale, ceea ce oferă antreprenorilor din domeniu oportunitatea de a-şi construi branduri solide, competitive nu doar pe piaţa internă, ci şi la export.