Peste opt milioane de lei pentru reabilitarea a trei muzee din Bucureşti

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 18 octombrie 2007

Aleşii locali bucureşteni au aprobat indicatorii tehnico-economici privind reabilitarea a trei muzee din subordinea primăriei. Este vorba des-pre vila Dr. Minovici, a cărei restaurare va costa circa trei milioane de lei. Durata execuţiei este de 36 de luni, iar finanţarea este asigurată din bugetul local. Imobilul a fost ridicat în anul 1910 sub îndrumarea arhitectului Cristofi Cerchez. Ultimele lucrări de consolidare au fost efectuate în 1977.

Şi Casa Gheorghe Tăttărescu va fi consolidată şi restaurată parţial. Imobilul este situat în strada Domniţa Anastasia nr.7 şi are un regim de înălţime parter, etaj şi pod mansardat. Lucrările au fost evaluate la 1,66 milioane de lei, iar durata execuţiei este de zece luni.

Consilierii generali au avizat şi indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea Casei Cesianu, situată în Calea Victoriei 151. Valoarea investiţiei este de 3,6 milioane de lei. Durata execuţiei este de zece luni. Imobilul are un regim de înălţime subsol, parter, etaj şi pod mansardat. Şi aceste ultime două obiective vor fi finanţate din bugetul local.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb