Consilierii locali din Slatina au analizat, în ultima lor şedinţă, un proiect de hotărâre care vizează modernizarea grădinii zoologice, după ce, în urmă cu câteva luni, aleşii locali nu s-au putut decide dacă avizează lucrările pentru grădina zoologică sau pentru un parc de agreement. În urma realizării unui studiu de fezabilitate, Primăria Slatina propus modernizarea parcului zoo, care va cuprinde întinse zone de agrement. Valoarea estimată a investiţiei se ridică la 3.280.000 de lei.
Proiectul vizează aducerea în oraş a unui număr mare de animale, urmând să fie exploatată întreaga suprafaţă de cinci hectare a grădinii. În zona de vest a amplasamentului, vor fi amenajate spaţii expoziţionale noi pentru animale, dar şi o insulă a maimuţelor. În zona de est vor fi alte spaţii pentru animale cu insule pentru flamingo şi pelicani, raţe şi lebede, voliere pentru păsări răpitoare, dar şi un pavilion exotic unde cei mici vor vedea reptile, păsări exotice, maimuţe mici şi medii etc.
Însă, înainte de a se trece la amenajarea zonelor destinate păsărilor şi animalelor, trebuie realizate lucrările de racordare la canalizare şi apă şi amenajarea unui pod rutier care să permită accesul rutier din zona Vinalcool. Tot pentru copii, va fi realizată o zonă de joacă de 400 mp, cu spaţii pentru alimentaţie publică.