Petit Paris, Grandes Expositions!

Deviza zilei este: A venit vacanţa, cu trenul din Franţa! Deloc întâmplător, Franţa rimează cu vacanţa. Deşi au încercat secole întregi de bonjurişti să facă din Paris simbolul studiilor, în străinătate, desigur, noi ştim că acolo se trăia bine şi boem, frumos şi luminos. Când se terminau banii, se stingea şi lumina! Şi atunci se punea şi de o revoluţie. Oricâte veste galbene sau alte haine de diferite culori s-au războit cu maşinile celorlalţi oameni, vinovate că nu le ajung banii din salarii sau din pensii, Parisul a rămas neschimbat, neafectat. Oricâtă suferinţă şi indignare despre vârsta de pensionare au revărsat cei care nu au muncit vreodată sau sunt prea mici ca să îşi facă griji despre celălalt capăt al vieţii salariale, Parisul a rămas Paris. Chiar şi după teroriştii, veniţi valuri-valuri, din tot felul de colţuri tragice ale lumii, pentru a ucide pe marea scenă a oraşului-lumină, Parisul a rămas tot Paris. De vrei o vacanţă de vis / Vino, mon frere, la Paris!

Pictorul Gabriel Grama l-a sculptat pe Byron

Nu-mi propun să merg vara asta la Paris. În primul rând pentru că uimitorul oraş a luat un nărav de la ăsta micu', Micul Paris: se încinge vara de n-ai aer, nu te poţi plimba nici seara iar berea fierbe de la bar, la măsuţa de pe terasă! În bateau-mouche stai numai pe afară, să te bată vântul, iar la umbra de copac te cerţi cu şobolanii pe un pic de loc. Totul într-un penetrant parfum nedelicat de urină ce suferă de dorul unui jet de apă binefăcător şi spălător, din cer sau din tulumbe.

Ce mi-aş fi dorit de la Paris sunt expoziţiile grandioase, cu titluri grele şi bannere uriaşe, care ţin cel puţin trei luni, adică eveniment de eveniment. Dar, asta avem şi la noi, în plină vară.

Nu ştiu cum reuşesc dar Art Safari a devenit un super-eveniment de artă plastică. Tot acest efort de organizare, acest super-festival strict al artei plastice, are o ofertă impresionantă la fiecare ediţie. Acum e pe bază de Artachino şi chiar Ion Alin Gheorghiu, tezaur de National Portret Gallery şi scenă zdrobitoare cu zombalăi de Ştefan Marat Baraka. Deşi este o lipsă teribilă de astfel de evenimente, unii declară că s-au săturat. Tocmai că asta este, dacă nu este, nu ne trebuie, când este, nu ne mai place! Arta Safari face ca, în plin centrul Bucureştiului, în mega-ofertantul Centru vechi, să ai un palat plin de artă plastică, un complex de expoziţii fără complexe, oferte diverse pe teme comune, dar de top, tării, inclusiv aduse din afară.

Afişele mari se găsesc pe Palatul regal, Muzeul Naţional de Artă al României, în faţa statuii ecvestre a lui Carol I. Este un muzeu de top, ca unul din vest, cu rezonanţă şi prestanţă. Curtea este verde şi are statui. Depinde de muzeu să fie atractiv. Acum, de exemplu, avem o excelentă prezentare a fondurilor permanente ale celui mai mare muzeu de artă al României, picturi celebre de români celebri, statui cunoscute şi chiar o supersală Brâncuşi. Nu mai plângeţi că ni-l iau străinii pe Brâncuşi, mergeţi la MNAR şi învăţaţi-i lucrările de acolo pe dinafară.

Unul dintre exponate este un cap în manieră clasică, adevărată. Îl reprezintă pe Ion Georgescu-Gorjan, craioveanul care l-a găzduit şi l-a ajutat pe Brâncuşi la vremea începutului. Fiul lui, inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan, a ridicat Coloana de la Târgu Jiu. Şi acum îmi amintesc că nu mai este printre noi Sorana Georgescu-Gorjan, fiica inginerului şi nepoata celui reprezentat în sculptură, un om minunat, care s-a ocupat mult de opera şi memoria lui Brâncuşi, ca o datorie, parcă, transmisă de la bunicul care i-a fost alături marelui sculptor.

Dar pe Grigorescu l-aţi văzut? În mijlocul Bucureştiului de vară, la Palatul regal-muzeu de artă, avem o mare expoziţie dedicată maestrului, operei lui Nicolae Grigorescu. Am salutat realizarea chiar de la deschidere, de la vernisajul onorat de absenţa unui ministru de profil care ştia că nu prinde finalul expoziţiei. Pentru că, da, expoziţia Nicolae Grigorescu de acum, de la MNAR, ţine patru luni, şi nu doar trei, care era idealul meu de eveniment pentru o capitală europeană. Şi asta îmi place tare mult! Plus că expoziţia pune lumini bune şi lămuritoare pe pictura marelui pictor. Acolo, în sălile de la MNAR, îl descoperim, îl înţelegem şi ni-l punem unde trebuie în minte şi suflet pe Nicolae Grigorescu, genialul autor de care cu boi dar nu numai. Iar carele cu boi sunt o adevărată filosofie şi declaraţie programatică.

Coborâm în promenadă pe bulevard, pe Calea Victoriei, iar colecţionarii simt vibraţii specifice. Ajunşi la un palat de încântătoare extracţie franceză, vedem un afiş mare, care anunţă o expoziţie de aproape trei luni, deci exact criteriile mele de gust pentru o expoziţie tare, de capitală europeană. Chiar aici la noi, în mijlocul Bucureştiului, pe Podul Mogoşoaiei, calea victoriei în războiul de independenţă.

Expoziţia recent deschisă spune povestea uneia dintre cele mai importante grupări artistice de la noi, "Grupul celor patru", trei pictor şi un sculptor: Tonitza, Şirato, Ştefan Dimitrescu şi Oscar Han. Momentul funcţionării este clar, 1925-1933, ceea ce înseamnă că ne apropiem de centenar. Anul care a trecut ne-a adus o altă iniţiativă de conturare a istoriei artei româneşti ca momente cunoscute şi apreciate în viaţa societăţii, expoziţia "O istorie uitată - Sindicatul Artelor Frumoase din România".

La vernisajul de la Muzeul Colecţiilor, sâmbăta, a venit un alt grup, de alt tip, a venit Holograf, celebra trupă rock, formaţie de muzică. Au venit toţi membrii acestui grup, Dan Bittman, Tino Furtună, Edi Petroşel, Iulian Vrabete şi Romeo Dediu. "Vine o zi!" În ziua vernisajului, Calea Victoriei era pietonală, adică era oprită circulaţia, doar nişte specialişti în delivery aduşi din Asia se înghesuiau cu trecătorii. Altfel, se mergea pe mijlocul străzii, ca la "Quatorze juillet", cu boieri patrioţi, frumoşi şi liberi, pe la terasele de pe margine.

Dacă afişul mare de la Colecţii ţi-a pus piedică, aruncă o privire spre Muzeu. Este un palat, cu curte interioară pentru cursa trăsurilor ce trag la scară, cam ca Palatul Regal al MNAR. Este un Versailles, toutes proportions gardees. Palatul Romanit a fost finalizat în 1883, acum fix 140 de ani. Are numărul 111, pe Calea Victoriei, şi la doi paşi de el se scurge, prin intersecţie, Podul Târgoviştei, Calea Griviţei după 1877.

Vara lui 2023 aduce un Bucureşti estival cu expoziţii importante, care arată foarte bine. Prin Paris, cel mare, sau alte capitale europene căutăm astfel de expuneri, nu mai zic de afiş şi durată, ci de prezentare, iluminare, aer condiţionat, aparat critic, magazin de suveniruri, poate şi o cafeteria, o terasă, acolo, de odihnit membrele inferioare. Este o zonă de interes pentru vizitele noastre de vacanţă, străinii vin oricum. Aşadar, allons enfants!

Colectionarii sarbatoresc Grupul celor patru