Piaţa de artă, între virtute şi virtual

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 7 august 2015

Nicolae Maniu, unul dintre cei mai scumpi artişti români, la ArtSafari 2015.

Nicolae Maniu, unul dintre cei mai scumpi artişti români, la ArtSafari 2015.

Dacă în 2012 au fost vândute 789 obiecte de artă la preţuri de peste 1,5 milioane de dolari, în 2014 se înregistra o creştere de 30% la acest indicator, cifra absolută fiind de 1.068 bucăţi. În 2015 avem deja 533 de vânzări mai mari de 1,5 milioane de dolari fiecare, ceea ce înseamnă că anul va fi cel puţin la nivelul celui trecut, dacă nu mult mai bun. Pe bucăţi, avem creştere semnificativă la intervalurile scumpe, mare la cele dintre 5 şi 10 milioane, uşurică la 10-15, zdravănă la 15-20 şi absolut delicioasă la vedete, preţurile mai mari de 20 de milioane dolari americani.

Asta dacă vorbim, cum ne place, de evenimente, de piese vândute cu aceste preţuri uriaşe, că dacă folosim o abordare cu banii pe masă, vom vedea o creştere de 50% a pieţei în acelaşi interval, 2012-2014. Concret, dacă vânzările de peste 1,5 milioane de dolari au adunat 4,45 miliarde din aceiaşi dolari americani, în 2014 potul a fost de 6,75 de miliarde, deci, aşa cum susţineam, cu jumătate mai mult. Începând cu 2014, graficul volumului de vânzări arată ca un sandwich uriaş, cu sumele globale pentru intervalurile de preţ 5-10, 10-15 şi15-20 milioane de dolari zdrobite de două blocuri uriaşe, aproape egale, reprezentate de sumele adunate din vânzări pe bucată între 1,5 şi 5 milioane de dolari şi cele de peste 20 de milioane. Vizual, aceste grafice sunt artă curată!

Văzând că e vorba de dolari americani, aţi început să bănuiţi că fenomenele nu sunt de la noi, cum nici studiul nu este. Cercetarea a fost realizată de o firmă americană, Skate's, care ştie să spună lucrurilor pe nume şi este extrem de interesant să o ascultăm când vorbeşte despre piaţa de artă, chit că, pentru piaţa românească nu putem lua mare lucru din cele normale şi previzibile ce se întâmplă. Studiul se referă la piaţa împrumuturilor ce se duc pe piaţa de artă, dar asta deja este de domeniul fanteziilor pentru ceea ce obişnuim să numim, evident în mod exagerat, piaţa românească de artă.

Skate's ne dă nouă şi un raport despre cum le mai merge târgurilor internaţionale şi renumite de artă. Pentru asta au ales 15 astfel de târguri, care s-au produs deja pe anul în curs, pentru a putea fi trase concluziile. Astfel, creşterea numărului vizitatorilor este mică, dar există. În plus, media este obţinută din creşteri pentru că nimeni nu a raportat scăderi în fluxul vizitatorilor. Din cele 15 târguri din întreaga lume doar 4 au declarat reducerea numărului galeriilor participante, iar unul dintre ele, cu cea mai mare cifră a reducerii numărului galeriilor participante, a prezentat situaţia ca fiind una intenţionată. Fiind vorba de nemţi, suntem îndreptăţiţi să credem că este vorba de o concepţie serioasă.

Cu toate datele anului în mână, specialiştii americani au stabilit că târgul cel mai vizitat este Arco Madrid, care este al VII-lea ca număr de galerii participante. Pe locul doi vine Art Miami, cu ceva mai puţini paricipanţi, dar cu aproape jumătate din numărul galeriilor de la Madrid. Pe trei vine Baselul, cu încă şi mai puţini participanţi, dar cu 50% mai multe galerii în standuri decât la Madrid. Numărul galeriilor înscrise la marile târguri internaţionale de artă, începe să nu mai aibă importanţă. Este o mare fluctuaţie în lumea galeriilor de artă iar marile galerii, cele care fac singure cât un mare târg, se uită cu mare atenţie când participă la aceste târguri, simpla alăturare fiind un plus uriaş de imagine. Desigur, cifra cea mai importantă şi interesantă ar fi cea a vânzărilor, dar este una dintre cele mai ocultate sau lejer pasate informaţii.

Cu un singur târg-expoziţie de artă, aflat la a doua sa ediţie, cu vreo 30% participare muzeală, necomercială, suntem departeeeee de aceste fenomene, dar e bine să ştim unde s-a ajuns în lumea civilizată, care are bani şi "glandă" pentru artă, are sute de ani experienţă în cumpărarea şi admirarea artei, unde investitorii, cumpărătorii sau doar deţinătorii de artă nu sunt automat prezumaţi ca fiind infractori. Sau unde picturile, numitele "tablouri", stau pe şi nu în pereţi.

Ca adevăraţi specialişti în studiul banului pentru artă, cei de la Skate's nu puteau pierde din vedere comerţul digital cu artă pentru că, da, există şi aşa ceva. Cel mai tare este eBay, pentru că asta este raţiunea sa de a fi şi pentru că a avut ideea de a face un cont de colectabile şi artă, cum spun ei la conceptul de obiect de artă şi de colecţie pe care l-am forjat în rândurile acestei rubrici majore. Adică a trecut de 18 ani.

Comerţul pe eBay este o licitaţie, electronică, desigur, dar cât se poate de licitaţie. Or, pe piaţa de artă, licitaţia este una dintre cele mai vechi idei şi metode, cu experienţe celebre şi vânzări la fel de vestite, intrate în istoria culturală a umanităţii. În studiul pieţei electronice se pune mai mult accentul pe trafic şi audienţă decât pe sume şi preţuri. Sunt multe şi moderne de spus despre ideile de comerţ online cu obiecte de artă, dar inevitabil ajungem tot la casele de licitaţii. Mai ales că nu sunt deloc străine de comerţul online cu artă, comerţul cel mare de această dată, cu preţuri mari şi ponderi sănătoase pe piaţă. Comerţul exclusiv online a început să recunoască necesitatea unui loc fizic pe unde să treacă marfa la un moment dat. Or, casele de licitaţii tocmai de aici au plecat, de la această întâlnire fizică pe care mediul virtual nu o generează, cu toate bolile posibile, ci o facilitează, o optimizează. Casele de licitaţii au creat un acces online la propriile licitaţii, poţi doar să vizualizezi desfăşurarea licitaţiei sau să şi participi la "lupta numerelor şi a cifrelor". De asemenea, o casă de licitaţii cu depozitele pline poate propune şi alte formule de comerţ, de la magazin online la licitaţii exclusiv pe internet. În principiu, o casă de licitaţii se ţine - chirii, salarii, multe alte chelutieli de organizare şi taxe - din comisionul din fiecare vânzare realizată. Dacă ai vândut cu un milion de euro o pictură pe care nepotul regretatului pictor Protopopescu vroia, pe baza unor estimări serioase, doar jumătate de milion, diferenţa nu este încasată de casa de licitaţie, cum cred unii, ea îşi ia doar comisionul corespunzător din noul preţ, sensibil mai mare decât se aşteptau cu toţii. La fel, dacă nu vinzi lotul, iei comision din zero euro, dolari sau lei ceea ce, de la clasa a II-a citire, înseamnă un mare nimic. Când vânzările sunt modeste, ca număr şi preţ, cheltuielile de organziare nu mai pot fi acoperite şi logica economică spune că povestea nu mai poate continua. Când scad vânzările, primul pas este să reduci cheltuielile. Licitaţia online este una dintre metodele prin care o casă de licitaţii îşi poate continua activitatea şi poate chiar existenţa. Aceste ultime gânduri nu le-am luat de la specialiştii americani, ci de aici, de la noi, de pe piaţa locală.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb