Dinel Staicu a încercat să-şi schimbe numele

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 aprilie 2011

Dinel Staicu

Dinel Staicu

Ion Popescu şi Radian Răceală, condamnaţi alături de Staicu în dosarul BIR, sunt, de marţi, în arestul Poliţiei

Dinel Staicu, fostul şef al SIF "Oltenia", continuă să ia prin surprindere autorităţile autohtone, dar şi investitorii pe piaţa de capital, după ce a fost dat în urmărire naţională, fiind condamnat la şapte ani de închisoare pentru fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor. În ianuarie, anul acesta, în timp ce se judeca recursul la Curtea de Apel Bucureşti în dosarul BIR, Dinel Staicu a făcut demersuri la autorităţile din Dolj ca să îşi schimbe numele în Dinel Nuţu. Deşi cererea sa a fost acceptată şi acordul autorităţilor publicat în Monitorul Oficial, Staicu nu a continuat demersurile oficiale ca să îşi schimbe numele şi în actul de identitate, potrivit Dianei Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Municipiului Bucureşti.

"Domnul Staicu nu şi-a schimbat numele în actele oficiale, nefăcând niciun demers în acest sens. Este greu de spus dacă, în prezent, se află pe teritoriul României, colegii mei fac în continuare verificările necesare în acest sens", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Dacă Dinel Staicu nu va fi găsit de autorităţi pe teritoriul ţării noastre, Poliţia sau Parchetul ar putea cere instanţei emiterea unui mandat internaţional.

Diana Sarca a adăugat: "După ce se fac toate verificările necesare de către autorităţi, acestea pot solicita emiterea unui mandat internaţional. Deocamdată, domnul Staicu este căutat în continuare pe teritoriul Româ-niei".

În timp ce Staicu este căutat de poliţişti, Ion Popescu, fostul director al BIR, şi Radian Răceală, un fost func-ţionar, condamnaţi alături de Staicu pentru fraudarea băncii, se află de marţi în arestul Poliţiei, urmând să fie transferaţi către Penitenciar.

Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a decis, în vara anului trecut, condamnarea lui Dinel Staicu şi a lui Ion Popes-cu la patru ani de închisoare şi la plata a câteva zeci de mii de lei cheltuieli judiciare către stat. Ulterior, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut apel la decizia Judecătoriei Sector 4, susţinând că pedepsele primite de inculpaţi sunt prea mici în raport cu gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite. Apelul a fost judecat, la finele anului trecut, de către Tribunalul Bucureşti, care l-a condamnat pe Staicu la 12 ani de închisoare, majorându-i sentinţa iniţială.

Dinel Staicu şi-a anunţat, ulterior, demisia din fruntea SIF "Oltenia", însă a anunţat că nu va părăsi piaţa de capital autohtonă, unde este prezent ca investitor.

Staicu are alt nume de la 1 aprilie

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb