Piaţa globală a hainelor second hand se va dubla

V.S.
Miscellanea / 4 septembrie 2023

Piaţa globală a hainelor second hand se va dubla

Piaţa globală a hainelor second-hand se va dubla până în 2027 şi va ajunge la valoarea de 350 miliarde de dolari, reiese din datele cuprinse într-un raport de specialitate, publicat luni, conform Agerpres.

Conform ThredUp, în 2022, valoarea pieţei de haine second-hand, la nivel global, a fost de 177 de miliarde de dolari.

Pe fondul dublării valorii acestei industrii în următorii patru ani, o treime dintre comercianţii chestionaţi în cadrul raportului au declarat că intenţionează să reducă producţia de haine noi dacă revânzarea celor existente va continua să aibă succes, oamenii fiind mai interesaţi să prelungească viaţa hainelor decât să cumpere produse noi.

"Raportul subliniază faptul că piaţa de haine second-hand nu mai este un segment de nişă al industriei modei, ci mai degrabă o tendinţă predominantă care se aşteaptă să continue să crească în următorii ani. Dacă în trecut principalul scop era de a avea haine de calitate mai accesibile ca preţ, în prezent, acest tip de shopping este perceput ca o soluţie sustenabilă, în special în rândul tinerilor. Aceştia îşi doresc să reducă supra-consumul, ştiind că pentru fabricarea de materiale textile se consumă extrem de multă apă, iar procesul este foarte poluant pentru mediul înconjurător", a explicat Rodica Bulăceanu, reprezentantă a organizaţiei Humana People to People.

Într-un sondaj global realizat în 2021, generaţiile Z şi Millenials au fost cele mai dispuse să cumpere îmbrăcăminte second-hand, considerând-o o modalitate mai ieftină şi mai prietenoasă cu mediul de a achiziţiona haine, ambele subiecte fiind deosebit de relevante pentru ei.

O cercetare efectuată de Statistica Research Department, citată de Humana People to People, arată că, în cursul anului trecut, 56% dintre români au achiziţionat haine din magazine second-hand, iar 62% dintre aceştia au motivat gestul prin faptul că au dorit să facă economie, în timp ce 13% că preferă hainele vintage şi 10% că apreciază că găsesc haine unicat. Totodată, 6% dintre cei chestionaţi au menţionat că sunt motivaţi de efectele sustenabile pe care le are acest tip de achiziţie.

Anul trecut, doar prin intermediul Humana, peste trei milioane de haine şi accesorii second-hand au primit "o nouă viaţă", fiind achiziţionate de consumatori din reţeaua Humana şi salvate de la a ajunge deşeuri. Cele mai căutate au fost: rochiile, tunicile, produsele din denim şi jachetele de tip crop, din piele sau imitaţie din piele.

Estimările de pe piaţa naţională relevă faptul că, în acest an, peste 6 milioane de haine second hand vor fi achiziţionate, prin intermediul Humana.

Humana People to People, o reţea internaţională de 29 de entităţi, prezente pe întreg globul, contribuie la diminuarea schimbărilor climatice şi la dezvoltarea comunităţilor sărace din Africa şi Asia, prin colectarea, sortarea şi redistribuirea de articole vestimentare second-hand în cele peste 500 de magazine prezente în întreaga lume, inclusiv în România.

Veniturile din vânzarea acestor haine sunt donate de Organizaţia Humana People to People pentru susţinerea programelor de dezvoltare în comunităţi dezavantajate din întreaga lume şi a programelor de protejare a mediului înconjurător.

Conform unui raport al Băncii Mondiale, realizat în 2019, industria textilă este a patra cea mai poluantă industrie din lume, fiind responsabilă pentru 10% dintre emisiile de gaze cu efect de seră ale planetei. Până în 2050, previziunile sunt că acest procent ar putea ajunge la 26% în cazul în care trendul din prezent va continua.

Producţia de noi materiale textile necesită un consum anual de apă de 93 miliarde de metri cubic, apă potabilă ce ar fi suficientă pentru nevoile domestice a peste 1,7 miliarde de oameni, notează sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb