Piaţa materiilor prime pentru siderurgie în contextul globalizării

Analizând trendul economiei mondiale, în perioada industrială şi post-industrială, cu toate etapele caracteristice - avânt/stagnare/recesiune - vom constata o asemănare uimitoare cu evoluţia industriei siderurgice globale. Este cunoscut de altfel faptul că ritmul de dezvoltare a unei ţări este, într-o foarte mare măsură, legat de consumul de oţel pe cap de locuitor şi mai ales de intensitatea consumului de produse siderurgice.

În acelaşi timp nu trebuie ignorat faptul că economia naţională, cotă parte a economiei mondiale, se supune legilor globalizării şi orice eveniment important poate marca previziunile creşterii economice în viitor.

Astfel, dacă scumpirea petrolului era previzibilă după izbucnirea războiului din Irak, nivelul preţului la care s-a ajuns în 2007 nu putea fi prognozat pe termen mediu şi lung nici de cei mai versaţi "jucători" de pe piaţa produselor petroliere.

Cine ar fi putut să prevadă că, în ultimii cinci ani, creşterea economică a Chinei şi Indiei va determina un mare decalaj între cerere şi ofertă şi implicit creşterea de patru ori a preţului petrolului, sau că într-un singur an (2007) preţul petrolului se va dubla? Cu toate acestea, cererea mondială de petrol depăşeste în continuare oferta.

În aceeaşi perioadă, devalorizarea dolarului american în raport cu euro a depăşit orice previziuni. Dacă în 2002 se vorbea de paritatea 1 dolar=1 euro, la sfârşitul anului 2007, 1 euro era cotat la 1,47 dolari. Într-un singur an (2007), deprecierea monedei americane (utilizată în comerţul mondial cu materii prime pentru siderurgie) a fost de circa 10%.

Deficitul de cont curent al SUA (circa 6,5% din PIB în 2007) va accentua în viitorul apropiat devalorizarea dolarului. Declinul dolarului a condus şi în 2007 la scumpirea exporturilor europene în comparaţie cu cele ale SUA, şi la tendinţa investitorilor străini de a achiziţiona companii americane.

Era de aşteptat ca, odată cu scumpirea petrolului şi devalorizarea dolarului, preţul alimentelor să fie scăpat de sub control. Dacă la aceste tendinţe mai adăugăm şi schimbările climaterice din ultimii ani, nu mai miră pe nimeni faptul că din 2005 până în 2007 preţurile alimentelor, la nivel mondial, sunt aproape duble.

Inflaţia, cauzată de creşterea preţurilor produselor alimentare (mai accentuată în Asia şi America Latină +18%, dar semnificativă şi în Uniunea Europeană, +4,3%), a condus la luarea unor măsuri globale privind eliminarea tarifelor de import în acest sector.

O influenţă, mai puţin previzibilă asupra sistemului financiar al SUA, în particular şi implicit asupra sistemului financiar global, a fost determinată de criza creditelor ipotecare, declanşată în SUA şi resimţită în intreaga lume.

Efectele negative au depăşit graniţele pieţei imobiliare, mărind ritmul devalorizării dolarului, în 2007. Măsurile impuse de guvernul SUA privind "îngheţarea" dobânzilor la creditele imobiliare pe o perioadă de cinci ani promit o anumită relaxare, dar există posibilitatea ca declanşarea recesiunii economice, la început în SUA şi ulterior în întreaga lume, să se producă.

Pe de altă parte, ca urmare a acumulării de petrodolari sau de bani proveniţi din excedentele comerciale, s-a ajuns la cons-tituirea unor rezerve valutare uriaşe pe care acum guvernele unor state din Asia şi Orientul Mijlociu urmează să le investeas-că sub forma unor fonduri suverane care însumează, la nivel mondial, peste 2500 miliarde de dolari SUA. Oficialii consideră că odată cu stabilirea unor reguli de administrare, fondurile suverane vor controla peste 10% din fondurile mondiale de investiţii.

Vor fi oare capabile aceste fonduri să însănătoşească sistemul financiar global şi să împiedice declanşarea unei recesiuni globale? Răspunsul depinde de o serie de compromisuri pe care sunt dispuse să le facă ţările bogate.

Preţul materiilor prime pentru siderurgie, influenţat de ţiţei şi dolar

Scumpirea petrolului, în special, şi a resurselor energetice în general, cât şi devalorizarea continuă a dolarului în ultimii ani, nu puteau să nu aibă influenţe majore şi asupra pieţei materiilor prime pentru siderurgie.

Restrângerea pieţelor internaţionale ale materiilor prime pentru siderurgie a culminat în anul 2007, când creşterea semnificativă a cererii şi problemele furnizorilor au condus la atingerea nivelurilor record ale preţurilor spot pentru minereul de fier, cărbuni cocsificabili şi cocs. Şi preţul fierului vechi, cu anumite oscilaţii, îşi continuă cursul ascendent cu precădere în ţările asiatice.

Totuşi, creşterea preţurilor materiilor prime la niveluri nemaiîntâlnite până acum, a condus la stimularea investiţiilor şi se aşteaptă, conform previziunilor Comitetului Oţelului din cadrul OECD, ca în urma punerii în funcţiune a unor noi capacităţi de exploatare şi prin modernizări şi repornirea unor capacităţi existente, piaţa de materii prime pentru siderurgie să depăşească situaţia critică actuală.

Cererea de minereu de fier - pe trend crescător

Deşi în ultimii cinci ani preţurile minereului de fier au cres-cut continuu (cu 9% în 2003, 18,4% în 2004, 71,5% în 2005, 19% în 2006 şi 9,5% în 2007), cererea de minereu de fier se menţine pe acelaşi trend crescător. De altfel, principala cauză a creşterii preţului minereurilor de fier o constituie cererea excesivă la nivel global.

Ponderea majoră este deţinută de China, ţara cu rezerve imense de minereuri sărăce în fier (al doilea mare producător al lumii de minereu de fier şi în acelaşi timp cel mai mare importator de materii prime pentru siderurgie).

Importurile de minereu de fier ale Chinei au crescut de la 70 milioane tone în 2000 la 326 milioane tone în 2006, ocupând actualmente 42% din importul mondial, deşi avea în 2006 o producţie proprie de 276 milioane tone minereu de fier.

Producţia mondială de minereu de fier a crescut în 2006 cu 12%, faţă de 2005, atingându-se nivelul de 1,5 miloarde tone, creştere datorată în special dezvoltării capacităţilor de producţie în Brazilia, China, Australia şi India.

Australia, cel mai mare exportator al lumii (248 milioane tone în 2006, în creştere cu 4% faţă de 2005) este urmată de Brazilia (247 milioane tone în 2006, în creştere cu 10% faţă de 2005) şi India (87 milioane tone în 2006).

Principalii producători din lume (CVRD, Rio Tinto şi BHP Billton) realizează 34,7% din totalul mondial de minereu de fier.

Intenţia de fuzionare a BHP Billiton şi Rio Tinto poate conduce la dominarea pieţei în zona Pacificului cu o participare de 16,5% din producţia mondială, apropiată de cota de 18,2% a CVRD. În cazul fuziunii, comerţul maritim al noii entităţi ar atinge cota de 39%, foarte apropiată de cota de 40% ocupată de CVRD.

În zona CSI, tendinţa integrării pe verticală a producătorilor siderurgi este tot mai evidentă în vederea creării unor reţele de mine proprii.

Ca urmare a restricţionării pieţelor internaţionale, preţul spot al minereului de fier a crescut de la o lună la alta, mai ales în 2007. Astfel, minereul indian (63,5% Fe) a urcat de la 60 dolari/tonă la începutul anului, la 158 dolari/tonă la sfârşitul lui 2007. Dacă la această creştere se adaugă taxele de trans-port (navlu) care au crescut de la 21 dolari/tonă la 52 dolari/tonă, preţul de achiziţie a minereului în China a ajuns la 210 dolari/tonă. Astfel, criza minereului de fier a reprezentat factorul determinant pentru reducerea ritmului de creştere a producţiei de oţel a Chinei.

Previziuni pentru 2008

Pe termen scurt, ca urmare a reducerii ritmului de dezvoltare a construcţiilor de locuinţe în SUA, reducere cauzată de criza creditelor ipotecare, ne putem aştepta la o scădere a cererii de oţel în această zonă şi implicit la o oarecare relaxare a pieţei minereurilor de fier.

Pe de altă parte, cererea globală de minereu de fier s-ar putea menţine la nivel ridicat în 2008, ca urmare a creşterii capacităţilor de producţie la furnalele din China, urmată îndeaproape de India, unde în anii următori se vor dezvolta însemnate capacităţi de producţie în siderurgie.

Pe termen lung, piaţa minereurilor de fier se va ameliora datorită investiţiilor uriaşe realizate la minele din Australia şi Brazilia.

Conform statisticilor UNCTAD, în Australia, în perioada 2007-2009, BHP Billiton şi Rio Tinto precum şi câţiva mici întreprinzători, vor realiza extinderea capacităţilor de producţie cu 100-150 milioane tone. În aceeaşi perioadă în Brazilia, capacităţile CVRD vor creşte cu 70-120 milioane tone.

Paralel, ne aşteptăm la dezvoltarea capacităţilor de producţie în China, creştere previzibilă având în vedere că exploatarea resurselor interne a devenit rentabilă ca urmare a creşterii internaţionale a preţurilor minereurilor de fier şi a navlului.

Astfel, este posibil ca la nivel global, în următorii 2-3 ani, capacităţile de producţie a minereurilor de fier să crească cu pes-te 300 milioane tone.