Dobânzile overnight pe termen foarte scurt au crescut în şedinţa de tranzacţionare de ieri.
Astfel, BNR a afişat, în prima parte a zilei, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) de 1%, faţă de 0,99% în şedinţa de miercuri, iar dobânda la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) a crescut la 0,57%, de la 0,56% în şedinţa anterioară.
Potrivit surselor bancare, variaţiile mici ale dobânzilor sunt rezultatul supralichidităţii din piaţă. BNR va ţine o şedinţă de politică monetară pe 4 august.