PIAŢA VALUTARĂ  Euro, la record maxim faţă de leu

Dumitrescu Bogdan
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 februarie 2020

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, ieri, un curs de referinţă record maxim, de 4,7834 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,45 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,7789 lei.

Acesta este cel mai mare nivel anunţat vreodată de BNR, depăşindu-l pe cel din 21 noiembrie 2019, de 4.7808 lei.

Pe pieţele externe, ieri, în jurul orei 17:00, un euro era tranzacţionat la 1,0817 dolari, în creştere cu 0,12%, potrivit datelor Investing.com. Tranzacţiile pe euro/dolar au deschis la 1,0804 dolari şi au avut loc, până la ora menţionată, între un minim de 1,0778 şi un maxim de 1,0820 dolari.

Dolarul american a urcat cu 0,66 bani în faţa monedei naţionale, BNR anunţând un curs de 4,4307 lei, faţă de 4,4241 lei în şedinţa anterioară.

Francul elveţian a fost cotat de BNR la 4,5078 lei, înregistrând o apreciere de 0,96 bani de la valoarea de 4,4982 lei anunţată anterior.

Gramul de aur a fost cotat la 229,4268 lei, în creştere cu 0,3664 lei comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 229,0604 lei.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9756
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5791
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2147
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9195
Gram de aur (XAU)Gram de aur429.7070

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb