PIAŢA VALUTARĂ  Euro s-a apreciat la 4,5729 lei, nivel care nu a mai fost atins din octombrie 2012

ALEXANDRA CISMARU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 mai 2017

Euro a urcat, ieri, faţă de leu, cu 1,90 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,5729 lei/euro. Moneda europeană a ajuns, astfel, la un nivel pe care nu l-a mai atins din 24 octombrie 2012.

Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,5670 lei/euro şi un maxim de 4,5739 lei/euro.

Pe pieţele externe, ieri, în jurul orei 17:00, un euro era tranzacţionat la 1,1111 dolari, în depreciere cu 0,43% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au avut loc între un minim de 1,1104 dolari şi un maxim de 1,1172 dolari.

Dolarul american a crescut în raport cu leul, comparativ cu şedinţa precedentă, cu 1,01 bani, fiind cotat la 4,1140 lei.

Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR s-a apreciat la 4,1971 lei, de la 4,1712 lei, valoare anunţată anterior.

Gramul de aur a fost cotat la 166,8745lei, în creştere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 164,3613 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb