Euro a crescut, ieri, cu 0,14 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,6383 lei/euro.
Pe pieţele externe, ieri, în jurul orei 17:00, un euro era tranzacţionat la 1,1632 dolari, în scădere cu 0,01% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au deschis la 1,1631 dolari şi au avut loc, până la ora menţionată, între un minim de 1,1614 dolari şi un maxim de 1,1659 dolari.
Dolarul american s-a depreciat în raport cu leul, comparativ cu şedinţa anterioară, cu 1,43 bani, fiind cotat la 3,9903 lei.
Francul elveţian a fost cotat de BNR la 4,1134 lei, în apreciere cu 0,43 bani, de la valoarea de 4,1091 lei anunţată anterior.
Gramul de aur a fost cotat la 154,3963 lei, în creştere cu 58,7 bani, comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 153,8093 lei.