Euro a scăzut, ieri, faţă de leu, cu 0,12 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,5177 lei/euro.
Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,512 lei/euro şi un maxim de 4,523 lei/euro, ne-au declarat surse bancare.
Volumele înregistrate în şedinţa interbancară de ieri au fost "medii", au precizat aceleaşi surse.
Pe piaţa secundară a titlurilor de stat, randamentele obligaţiunilor cu scadenţă la 10 ani au coborât cu 8 puncte de bază faţă de şedinţa anterioară, cele cu scadenţă la 7 ani au crescut cu un punct de bază, în timp ce randamentele obligaţiunilor cu scadenţă la 5 ani au urcat cu 2 puncte de bază.
Pe pieţele externe, ieri în jurul orei 17:00, un euro era tranzacţionat la 1,136 dolari, în depreciere cu 0,06% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au avut loc ieri, până la acea oră, între un minim de 1,1332 dolari şi un maxim de 1,1368 dolari.
Dolarul american a scăzut în raport cu leul, comparativ cu şedinţa precedentă, cu 7,52 bani, fiind cotat la 3,9807 lei.
Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR s-a depreciat la 4,0842 lei, de la 4,0901 lei, valoare anunţată anterior.
Gramul de aur a fost cotat la 158,807 lei, în urcare comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 158,0072 lei.