PIAŢA VALUTARĂ Euro urcă peste pragul de 3,49 RON

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 martie 2005

Sesiunea de tranzacţionare de ieri s-a deschis la cotaţii de 3,4870 RON pentru cumpărarea unei unităţi monetare europene şi 3,4920 RON la vînzare. Ulterior, pe fondul vînzărilor de valută, cotaţiile au coborît pînă la un minim al zilei de 3,4810 RON - 3,4860 RON. Acest nivel a fost însă unul interesant pentru cumpărarea de euro, astfel că leul a început să se deprecieze. Ordinele de vînzare au venit în principal de la clienţi nerezidenţi, dar au fost şi ordine comerciale, susţin dealerii. Ca şi ieri evoluţia pozitivă a euro s-a datorat în mare măsură ordinelor de cumpărare venite din partea clienţilor nerezidenţi, generalizate la nivelul Europei de Est. La finalul şedinţei de tranzacţionare, cotaţiile se situau la nivelul de 3,4950 RON - 3,5000 RON.

Cursul de referinţă stabilit miercuri pentru moneda naţională a fost de 3,4906 RON pentru o unitate monetară europeană, în urcare cu 0,0027 unităţi faţă de cotaţia de marţi. După deprecierea puternică de ieri, leul s-a apreciat uşor faţă de valuta nord-americană. Cursul de referinţă leu/dolar a fost ieri de 2,9273 RON.

Zlotul polonez s-a înscris în trendul de apreciere, cotaţia de 0,9008 RON coborînd cu 0,0015 unităţi sub valoarea de ieri. 100 de forinţi maghiari au fost evaluaţi de către BNR la cursul de 1,3667 RON.

Un gram de aur a fost evaluat, ieri, de BNR la 51,6153 RON, variaţia negativă fiind de 0,6247 RON comparativ cu nivelul şedinţei precedente.

BCR a cumpărat ieri aurul cu 44,3 lei pe gram.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb