Moneda naţională s-a depreciat, luni, faţă de principalele valute, însă datorită unei creşteri a cotaţiilor la finele anului, pe fondul unor tranzacţii reduse. Astfel, cursul de referinţă pentru euro a coborît cu 353 unităţi, fiind 39.310 lei. De asemenea, cursul leu/dolar era de 29.027 lei, cu 40 unităţi în minus.
În piaţa valutară interbancară, moneda unică europeană a început noul an la un nivel de 39.400 lei la cumpărare şi 39.450 la vînzare. Ulterior, puţin forţat, cotaţia a urcat la un maxim de 39.500 lei/39.550 lei. De aici, au apărut ordine de vînzare, cursul înscriindu-se pe un trend descrescător, astfel că la închidere era de 39.130 lei/39.180 lei. Unii dealeri presupun că s-a vîndut datorită noilor norme BNR privind poziţia valutară a băncilor.
Cursul BNR al zlotului polonez a scăzut, ieri, cu 75 unităţi comparativ cu cel de la finele anului trecut, fiind cotat la 9.640 lei. În acelaşi timp, forintul maghiar valora 160 lei, cu o unitate în minus.
Un gram de aur (24 K) a fost cotat de banca centrală, ieri, la 405.868 lei, cu 3.645 unităţi mai puţin.