Leul a cîştigat teren în faţa monedei unice europene, la sfîrşitul săptămînii trecute. Totuşi, unii dealeri consideră că Banca Naţională ar fi intervenit discret pentru a încetini aprecierea monedei naţionale. Astfel, în deschiderea şedinţei de tranzacţionare, euro valora 36.680 lei la cumpărare şi 36.780 lei la vînzare. În prima parte a zilei, cotaţiile au evoluat pe un trend descendent, ajungînd la un minim de 36.550 lei/36.650 lei. De la acest nivel, au apărut ordine de cumpărare care au dus cotaţiile, spre sfîrşitul şedinţei, la 36.600 lei/36.700 lei.
Banca Naţională a stabilit, vineri, un curs de referinţă pentru euro de 36.617 lei, cu 208 de unităţi mai puţin decît nivelul înregistrat joi. Cursul leu/dolar a coborît cu 190 unităţi, ajungînd la 28.239 lei.
Cursul zlotului polonez a fost stabilit la 8.969 lei, cu 38 unitaţi în minus faţă de nivelul din ziua precedentă. Cotaţia forintului maghiar a coborît cu o unitate pînă la 148 lei.
BNR a stabilit pentru gramul de aur (24 k) un curs de referinţă de 388.108 lei, cu 2.702 unităţi mai puţin decît în ziua anterioară. Banca Comercială Română cumpără aurul (24 k) cu 343.000 lei, cu 2.000 unităţi în minus.