Pierderile Băncii Comerciale Carpatica s-au redus cu 76,4% în primul trimestru

F. A.
Bănci-Asigurări / 12 mai 2011

Banca Comercială Carpatica (BCC) a înregistrat în primele trei luni pierderi de 13,5 milioane lei (3,2 milioane de euro), cu 76,4% mai mici faţă de rezultatul negativ consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 57,44 milioane lei, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Activele BCC se situau la finele lunii martie la 2,82 miliarde lei, cu 2,1% peste valoarea din perioada similară a anului trecut, de 2,77 miliarde de lei. Comparativ însă cu finalul anului trecut, acestea au scăzut cu 3,5%, de la 2,93 miliarde lei.

"Performanţa sectorului bancar constituie o imagine fidelă a climatului macroeconomic actual, nu tocmai favorabil, care a avut impact şi în rezultatele înregistrate de bancă în primele trei luni ale acestui an. Pierderile, însă, au scăzut simţitor faţă de valoarea înregistrată în perioada similară din 2010, iar semnalele pozitive din piaţă ne dau încredere că obiectivele propuse pentru acest an vor fi realizate", a declarat într-un comunicat director general al băncii, Nicolae Surdu.

Profitul operaţional a fost de 3,2 milioane lei în primul trimestru, cu 27% mai mare faţă de valoarea prognozată în buget pentru această perioadă.

Veniturile totale au scăzut cu 21,1%, de la 177,33 milioane lei la 139,82 milioane lei, iar cheltuielile s-au redus cu o pondere mai ridicată, cu 34,6%, de la 234,76 milioane lei la 153,33 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb